INTERVIU. Chiliman: Rolul lui Tăriceanu este de preşedinte al PNL. Antonescu are reflexe bolşevice

Persoana cea mai potrivită pentru a ocupa pe viitor funcţia de preşedinte al PNL este fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, acesta putând să restabilească imaginea de partid prooccidental, imagine ce a fost "terfelită" de către Crin Antonescu, a declarat primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, într-un interviu acordat RTV.NET.
Adrian Ilie
18 ian. 2013, 05:27
INTERVIU. Chiliman: Rolul lui Tăriceanu este de preşedinte al PNL. Antonescu are reflexe bolşevice

ROMÂNIATV.NET: Luni, după Biroul Politic Central al PNL, Crin Antonescu a spus că viitorul Congres al partidului va trebui să aleagă între el şi dumneavoastră. Credeţi că vă provoacă să candidaţi la preşedinţia PNL?

Andrei Chiliman: Este mai degrabă un reflex bolşevic pe care îl are. Toţi cei care încearcă să i se opună sau care au alte idei, nu sunt de acord cu anumite lucruri pe care le face dânsul, şi subliniez „dânsul”, trebuie eliminaţi. Aveau comuniştii o vorbă înainte: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Cei care erau împotriva comuniştilor erau eliminaţi, într-un mod sau altul. Eu cred că într-un partid democratic este loc şi pentru mine, şi pentru domnul Antonescu şi pentru alţi oameni care poate nu au aceeaşi viziune pe termen scurt, mediu sau nu au aceleaşi idei şi păreri cu domnul Antonescu. Sper că delictul de opinie nu a devenit un lucru real în PNL şi că dezbaterea de opinii rămâne un lucru real.

RTV.NET: Ce intenţionaţi să faceţi la Congres? Cum vreţi să vă prezentaţi în faţa colegilor din partid?

AC: De ce-mi cereţi astăzi să spun ce voi face la Congres? Voi face o serie de lucruri pe care le consider normale într-un partid democratic.

ROMÂNIATV.NET: Luni au fost propuşi spre excludere doi membri ai PNL. Pe la colţuri s-a vorbit chiar despre posibilitatea excluderii dumneavoastră şi a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Nu vă este teamă că se va ajunge la pasul acesta?

AC: Nu mi-e teamă de aşa ceva. Eu am rămas totuşi cu reflexe democratice. Sunt propuneri de excludere din partid, motivele sunt diverse şi nu aş vrea să comparăm lucruri care nu se pot compara.

ROMÂNIATV.NET: De când a ajuns preşedintele PNL, Crin Antonescu a obţinut rezultate notabile în alegeri, cele mai bune pentru partid din 1989. Liberalul de rând, care este doar membru de partid, ar putea să se întrebe ‘Care-i nemulţumirea lui Andrei Chiliman? Ce-l irită?’

AC: Pe mine nu mă irită, mă supără faptul că eu, ca şi mulţi membri ai PNL, am intrat în partid în 1989 pentru valorile şi principiile prooccidentale pe care le-a avut Partidul Naţional-Liberal de la înfiinţarea lui. Prima mea supărare a apărut în momentul în care Crin Antonescu a luat pur şi simplu funcţia de preşedinte interimar, iar preşedintele pe care l-a lăsat interimar la PNL a semnat un document prin care era, de principiu, de acord cu desfiinţarea unor instituţii de bază ale statului de drept, democratic, cum sunt Curtea Constituţională, Agenţia Naţională de Integritate, Direcţia Naţională Anticorupţie şi atunci eu am îndrăznit să trimit o scrisoare conducerii partidului prin care am întrebat dacă e de acord cu acest document semnat de preşedintele interimar al partidului sau nu. N-am primit niciun răspuns nici până astăzi. Or în politică lipsa unui răspuns poate fi chiar ea un răspuns. Eu am revenit şi am pus aceste întrebări celui care s-a întors în conducerea PNL, lui Crin Antonescu. Rezultatul e că am fost tratat de trădător. Am trădat eu statutul, principiile PNL care era prooccidental? Am trădat eu vreodată lucrurile astea? Nu cred. Atunci de ce am fost tratat de trădător? L-am trădat pe Antonescu? Păi Antonescu este un cetăţean ce ocupă temporar o funcţie de conducere în PNL, de preşedinte. Nu el e partidul. Pe vremea lui Ludovic XIV a existat o butadă care spunea „L’état c’est moi!”, „Statul sunt eu”. PNL nu e Antonescu, nu e identic cu Antonescu, iar Antonescu nu e PNL-ul. PNL-ul e făcut din foarte mulţi oameni care s-au înscris în partid crezând, în marea lor majoritate, în valorile şi principiile liberalismului şi în principiile occidentale spre care ar trebuie să se ducă România. Aici este o mare problemă, problemă pe care nu o am eu; este un alt reflex totalitar, tot de sorginte bolşevică pe care îl are preşedintele partidului. Cred că problema trădării valorilor liberale nu e la mine, eu nu mă simt absolut deloc un trădător.

Dacă vreţi e ca în Caragiale: „Iubesc trădarea, dar nu-i iubesc pe trădători”. Eu mă întreb ce figură dezgustată trebuie să aibă Crin Antonescu când dă mâna cu Sorina Plăcintă sau Sorin Frunzăverde, care fac parte dintr-un grup de trădători. Au trădat un partid şi au venit la dânsul. Nu-i iubeşte deloc ca trădători…

Am văzut comentarii prin presă de genul „Ce, mă, s-a trezit acum Chiliman să vorbească de valori prooccidentale?”. Vreau să amintesc faptul că am trimis scrisoarea respectivă cu trei sau patru zile înaintea referendumului când am aflat de semnarea acelui document şi am făcut-o ca un semnal de alarmă pentru că un asemenea document pe care nu l-ar fi semnat niciodată un om care crede în democraţie în România.

ROMÂNIATV.NET: Cum vedeţi evoluţia relaţiilor în USL dintre PNL şi PSD pe termen mediu, până la alegerile prezidenţiale, şi pe termen lung, să spunem anul 2016?

AC: Nu e cazul să spun eu cum vor evolua aceste lucruri. USL a fost o necesitate obiectivă pentru înlăturarea puterii deţinute de PDL. La ora actuală, nu ştiu cât mai contează PDL, dacă mai există. Ce-i important nu este dacă se ţine USL-ul într-o formă sau alta, important este ce se pune în locul PDL la guvernare, ca acest guvern să guverneze în interesul ţării şi al românilor. Adică să creeze locuri de muncă prin investiţii masive din bani publici care, la rândul lor, să micşoreze presiunea asupra bugetului pe partea de asistenţă socială şi să permită bugetului să suporte creşteri salariale şi altele. Important este ca guvernul să facă ce trebuie ca ţara să se dezvolte economic în aşa fel încât să permită recompense sociale. Cei care reprezintă PNL în structurile de guvernare să nu uite de principiile liberale şi să nu se plieze din oportunism – că şi-au rezolvat ei problema: au ajuns miniştri, secretari de stat – pe anumite decizii de stânga ce se iau poate prea devreme.

ROMÂNIATV.NET: Domnul Antonescu a sugerat recent că domnul Tăriceanu ar fi doar un instrument de care vă folosiţi pentru a denigra conducerea partidului. Cum vedeţi rolul pe care ar trebui să-l aibă Călin Popescu-Tăriceanu şi în ce relaţii mai sunteţi cu domnia sa?

AC: Pe Tăriceanu îl cunosc din 1989, suntem într-o relaţie de prietenie, lucru care nu e întotdeauna normal, dacă vreţi, într-un partid în care nu trebuie să fii prieten chiar cu toată lumea. Rolul lui Călin Tăriceanu este de preşedinte al Partidului Naţional-Liberal, este un om care ar reda imaginea de partid prooccidental a PNL, imagine terfelită complet în 2012 de acţiunile şi diversele declaraţii făcute de Crin Antonescu. Percepţia de partid antioccidental porneşte de la perceperea lui Crin Antonescu ca cel mai antioccidental lider de partid din România. Astea nu sunt vorbele mele. Dacă vă duceţi şi vedeţi ce şi cum vorbesc cei de afară o să vă lămuriţi că am dreptate. Problema este că PNL capătă aceeaşi etichetă dacă îşi asumă toate aceste acţiuni ale lui Antonescu şi ar fi păcat. Tăriceanu a dovedit prin comportamentul şi acţiunile lui că a fost un lider foarte occidental al politicii româneşti şi ar face mult bine PNL dacă s-ar întoarce în funcţia de preşedinte.

ROMÂNIATV.NET: V-aţi referit la declaraţiile antioccidentale ale preşedintelui Antonescu…

AC: Ar fi fost bine să nu le facă…

ROMÂNIATV.NET: Cum credeţi că s-ar putea schimba percepţia în Occident faţă de PNL?

AC: Nu, faţă de Antonescu este problema, dar se extinde şi asupra PNL pentru că nu a avut o atitudine, au fost doar câteva voci. Problema e cu totul alta: în politică şi în viaţă poţi să faci greşeli. În momentul în care îţi asumi greşelile respective ca greşeli, poţi fi perceput din nou ca un om care ai o structură democratică de fond, în tine. În momentul în care tu persişti în atitudini antioccidentale e foarte greu să se schimbe această percepţie. Domnul Ponta a semnat un document cu preşedintele ţării, document ce a fost cerut de Occident ca o garanţie a stabilităţii politice în România. Domnul Antonescu a participat la semnarea documentului. Pus în faţa evidenţei a spus că nu a participat, apoi a recunoscut că a participat şi pe urmă a început să trateze documentul ăla de caraghios. Un document de o importanţă extrem de mare ce garantează stabilitate politică în România e tratat de domnul Antonescu de caraghios. Aici avem din nou de-a face cu aceeaşi atitudine antioccidentală. Domnul Antonescu preferă să fie în România instabilitatea politică? Instabilitatea duce la zero investiţii, căderea leului ş.a.m.d. Aţi văzut ce s-a întâmplat astă-vară când au fost turbulenţele acelea: imediat s-au indus în economia ţării şi au avut o influenţă negativă pe PIB, pe investiţii, locuri de muncă. Eu cred că acum vorbim de lucruri mult ma serioase, vorbim de România şi nu avem voie să ne jucăm cu cuvintele când vorbim de România.

ROMÂNIATV.NET: Sunt speculaţii legate de o eventuală înscriere a PNL în Partidul Popular European. Cum vedeţi dumneavoastră un eventual demers în această direcţie?

AC: Nu cred că e foarte uşor din mai multe motive. Eu, ca atitudine politică, sunt mult mai aproape de PPE decât de liberalii europeni din multe puncte de vedere, dar nu e important cum sunt eu. PNL, ca partid, ar putea fi, la un moment dat, membru al PPE, dar nu cred că va putea să ajungă acolo cu Crin Antonescu preşedinte. Nu cred că Angela Merkel, spre exemplu, sau Wilfried Martens şi alţii au uitat şi vor uita modul în care au fost trataţi de Antonescu în vara anului 2012.

ROMÂNIATV.NET: În aprilie 2012, aţi spus că vă gândiţi să demisionaţi din partid. Aţi fost susţinut atunci de seniori ai partidului, precum Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu-Quintus. Cât de mulţi sunt liberalii care gândesc ca dumneavoastră şi de ce se manifestă public atât de puţini?

AC: E greu de spus, dar nu sunt singur, în mod categoric. Primesc în fiecare zi, mesaje de încurajare, telefoane, de la membri ai PNL pe care nu îi cunosc. Cred că, la ora actuală, la nivelul conducerii partidului, sunt foarte mulţi oameni care gândesc ca mine, dar pe de altă parte încă nu s-au împărţit toate posturile şi cred că, după ce se vor împărţi, vor exista şi unii care vor spune anumite lucruri cu glas tare. Am auzit că au început să vorbească în anumite locuri şi sunt ameninţaţi de diverşi lideri locali din judeţe cu excluderea. Există un mod foarte nedemocratic de a reprima anumite persoane care intră în delictul de opinie, adică exact mentalitatea bolşevică „Nu gândeşti ca mine, eliminare. Ca să nu mai fie discuţii”. Asemenea lucruri nu ar trebui să se întâmple într-un partid democratic.

ROMÂNIATV.NET: Vrând-nevrând, Gigi Becali a ajuns unul dintre cei mai mediatizaţi liberali. Care credeţi că pot fi consecinţele pentru PNL ale acestei asocieri?

AC: Eu mi-am spus punctul de vedere, este un accident în istoria lungă a PNL. Pentru că veni vorba de domnul Becali, mai pot să i-l asociez pe domnul Sorin Roşca Stănescu, şi el liberal mai de curând. Amândoi au propus desfiinţarea ANI. Îi pun o întrebare nouă domnului Antonescu, dar care se leagă de cea din vară: Chiar e de acord cu desfiinţarea ANI? Agenţia face parte din instrumentele imaginate de Uniunea Europeană pentru o ţară în care există corupţie la un anumit nivel pentru aducerea sub control a corupţiei din zona politică şi de administraţie. ANI şi DNA sunt instituţii necesare pentru o ţară ca România. Or tu vrei să desfiinţezi Agenţia Naţională de Integritate pentru că se uită în averea ta. Sau ţi-e ruşine cu averea ta că ai făcut-o Dumnezeu ştie cum şi nu vrei să se afle sau stai cu capul sus că tot ce-i acolo e corect dobândit. Eu aş merge mai departe. Eu cred ANI nu trebuie desfiinţată cum vrea Roşca Stănescu şi Becali, eu cred că trebuie întărită prin completarea legii care prevede modul de acţiune al politicienilor şi al celor din administraţie cu prevederi foarte clare legate de conflictul de interese, care azi lipsesc din lege. Majoritatea problemelor din ultima perioadă care au apărut la Agenţie au apărut din cauza conflictelor de interese. Cred că ar trebui întărit şi DNA-ul chiar dacă o să spună lumea că a înnebunit Chiliman. Eu am fost chemat la DNA, am dat declaraţii, am fost chemat şi într-o campanie electorală în 2008. M-am dus pentru că nu am nimic de ascuns şi cred că DNA trebuie să aibă informaţiile de care are nevoie. Cine vrea să desfiinţeze aceste instituţii vrea răul României. Când o să apară raportul MCV pentru România veţi vedea exact cum o să apară aceste lucruri. Legat de antioccidentalismul domnului Antonescu… Când Barroso trimitea astă-vară domnului Ponta cele 11 puncte ce trebuie respectate pentru a garanta calea democratică a României, conducerea PNL semna hârtia pentru desfiinţarea CCR, ANI şi a celorlalte instituţii. Astea sunt fapte, nu sunt vorbe.

RTV.NET: Ce planuri politice personale aveţi pentru 2016? Veţi mai candida pentru un nou mandat la primărie sau vă veţi întoarce în Parlament?

AC: Până atunci se pot întâmpla multe, mai sunt câţiva ani buni. Decizia mea o voi lua când mă voi apropia de 2016. În momentul de faţă, am de gestionat treburile sectorului 1, am de continuat proiectele şi programele pe care le-am început şi care au fost privite cu foarte multă încredere în 2008 – reabilitarea termică a blocurilor pe care sper să o terminăm cel târziu anul viitor, reabilitarea termică a locuinţelor individuale. Avem foarte multe lucruri de făcut pe linie de administraţie şi, ca la orice început de an, suntem cu motoarele turate la maximum. Nu-mi fac probleme pentru ce se va întâmpla în 2016.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios