Întrebări despre diversificarea alimentaţiei copilului

Când începe diversificarea alimentaţiei, apar o mulţime de întrebări pentru mămică. Luăm în discuţie brânza topită, perişoarele şi ce trebuie să introduci mai întâi: fructe sau legume?
Alina Costache
28 oct. 2014, 07:11
Întrebări despre diversificarea alimentaţiei copilului

În primele şase luni, laptele de mamă este cel mai bun pentru puiul tău. Dar bebeluşul creşte mult şi repede, şi vine momentul în care acesta nu mai este suficient. De acum, pe lângă laptele matern are nevoie de resurse noi şi trebuie să începi diversificarea alimentaţiei. Reţine, pediatrii insistă ca alimentaţia cu solide să meargă în paralel cu alaptarea, spuneam în articolul Când opreşti alăptarea.

Ce faci când sfaturile pentru diversificare alimentaţiei vin din toate părţile

Este posibil ca, în acest moment, să fii asaltată de o grămadă de sfaturi: mătuşi, bunici, alte mămici se vor întrece să-ţi spună cum au procedat, şi iată – ce sănătoşi şi voinici le-au crescut copiii sau nepoţii. E posibil să fii sfătuită (aici vorbesc din proprie experienţă) chiar să-i dai puiului tău de câteva luni să mănânce din ceea ce aveţi la masă – adică sa-i ungi buzele cu puţin sos sau alte mâncăruri pe care le aveţi în faţă… şi să vezi ce mult o să-i placă! Nu este uşor să fii mămică în prag de diversificare alimentară, mai ales dacă eşti la primul copil, şi toată lumea te crede nepricepută!

Vezi 3 intrebari despre diversificarea alimentatiei pe mami.ro.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri