Inundaţii de nivel istoric. Mii de familii au fost evacuate şi ploile nu se mai opresc

Rata de umplere a bazinelor de acumulare din Irak a atins niveluri istorice, neegalate de decenii, potrivit autorităţilor, fapt ce ar putea determina mii de familii să îşi părăsească satele din cauza inundaţiilor, relatează joi AFP.
Alina Costache
11 apr. 2019, 13:56
Inundaţii de nivel istoric. Mii de familii au fost evacuate şi ploile nu se mai opresc

În una dintre cele mai fierbinţi ţări din lume, unde autorităţile au interzis culturile mari consumatoare de apă, în acest an ONU a anunţat că a intervenit la bordul ambarcaţiunilor pentru a oferi asistenţă în unele zone inundate.

Creşterea nivelului apelor ameninţă 2.000 de familii din provincia Missan, în sud, în timp ce oraşul Mosul (nord) este paralizat. Cele două poduri principale peste Tigru sunt în prezent neutilizabile şi provoacă ambuteiaje monstruoase, inclusiv a camioanelor de marfă.

Podul Samarra, la aproximativ 100 kilometri nord de Bagdad, este de asemenea inundat, în timp ce lacul Tharthar din apropiere, care serveşte drept rezervor de apă, a atins un nivel istoric, potrivit directorului său, Karim Hassan. „Acest nivel nu a fost atins niciodată de la construirea barajului Samarra, în 1956”, a declarat el pentru AFP, informează Agerpres.

În localitatea Huweidi din provincia Bassora, la frontiera cu Iranul, unde inundaţiile au făcut deja 70 de morţi, peste 8.000 de hectare de culturi au fost inundate, a afirmat pentru AFP primarul localităţii, Mohammed Nasseh.

Precipitaţiile sub formă de ploaie care au căzut în ultimele săptămâni, dar şi ninsorile din ţările vecine, Turcia şi Iran, au condus la creşterea nivelului cursurilor de apă din Irak. Nivelul ridicat al fluviului Tigru a jucat un rol într-un naufragiu care a dus la moartea a cel puţin 100 de persoane, cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani, potrivit Agerpres.

Rezervorul de la barajul Dukan (nord) a depăşit capacitatea sa de şapte miliarde de metri cubi, un nivel care nu a mai fost atins din 1988, potrivit direcţiei care îl gestionează.

Rezervoarele barajelor Darbandikhan şi Hamrin (nord) sunt ”aproape pline”, iar cel de la barajul Mosul conţine în prezent nouă miliarde de metri cubi – la o capacitate de unsprezece – potrivit autorităţilor naţionale pentru gestionarea resurselor hidrologice, potrivit Agerpres.

Apărarea Civilă a ”avertizat oficial pe proprietarii clădirilor şi pe locuitori să evite malurile fluviului” în toată provincia Ninive, unde se află Mosul, potrivit conducătorului său, Hossam al-Soumaďdi. Până la sfârşitul anului 2018, torenţii de apă au distrus numeroase case şi au provocat accidente lăsând în urmă zeci de morţi şi zeci de mii de persoane strămutate.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cât costă să mănânci 3 mici cu la terasa lui Rică Răducanu de la mare în această vară: ”Mâncare ieftină și delicioasă”
Capital.ro
Băsescu, operat de urgență. Intervenție pe INIMĂ! În ce stare e fostul președinte
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină vara. Scade consumul cu 30% dacă respecți această regulă
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Melissa Hortman, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanților din SUA, victima unui „asasinat motivat politic”. Senatorul Hoffman a supraviețuit atacului
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Primele imagini cu Ronaldinho în România! Ce cadou a primit marele fotbalist din partea lui Emil Boc, când a ajuns în Cluj | VIDEO
Spynews
Coincidență stranie! Numărul 11 îl urmărește peste tot pe singurul supraviețuitor al tragediei aviatice! Nu o să crezi! | FOTO
Evz.ro
Cele mai frumoase plaje salbatice din România. Merită să le încerci
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Destin frânt la doar 17 ani. Un adolescent din Dolj a murit strivit de un utilaj agricol. Cum s-a petrecut o asemenea tragedie
Cancan.ro
'Era VÂNAT! 'Adrian Minune a făcut anunțul șoc la înmormântarea lui Ciprian Pian
Playsport.ro
România a intrat cu greu în Schengen, dar Europa ridică din nou granițe. Visul liberei circulații se năruie
Capital.ro
Anunț pentru cei care scot bani de la bancomat. Trebuie să contactați banca imediat. Ce se întâmpla cu numerarul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Seniorii pot pierde 1.500 de lei la pensie în România! Singurul mod de a recupera banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)