Inundaţiile, prognozabile cu luni înainte prin sateliţi

Cercetători de la Universitatea Californiei din Irvin au alcătuit o hartă a bazinului fluviului Mississippi cuplând măsurători efectuate la sol cu datele furnizate de sateliţii GRACE ai NASA, lansaţi în 2002 pentru a măsura cu foarte mare precizie gravitaţia terestră.

Ei au descoperit că variaţiile infime ale gravitaţiei indică perfect cantitatea de umiditate încorporată la suprafaţa Pământului. Prin extensie, ele permit deci să se calculeze cum va reacţiona un bazin fluvial în cazul unor precipitaţii sau ninsori excepţionale.

Cu cât solul este mai uscat, cu atât el poate absorbi şi păstra mai mult apa. Dar dacă el este aproape saturat, precipitaţiile se vor scurge foarte rapid spre bazinul fluvial şi vor face să crească nivelul apei.

Potrivit AGERPRES , cercetătorii şi-au testat tehnica retroactiv, studiind inundaţiile masive care au afectat în primăvara 2011 râul Missouri, cel mai important afluent al Mississippi-ului, catastrofă care nu survine în medie decât la o dată la 500 de ani.

Alte articole

Marcel Ciolacu a verificat stadiul lucrărilor de refacere a drumurilor afectate de inundațiile din județul Galați: „Peste trei sferturi dintre lucrări sunt la stadii cuprinse între 50% și 80%”

Inundații Spania. MAE: Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi. Ceilalți dispăruți au fost găsiți și sunt în siguranță. Bilanțul dezastrului – nouă români au murit

Modelul lor a funcţionat bine doar la scară mare, el permiţând alertarea asupra riscurilor de inundaţii cu şase sau 11 luni înainte, asigură ei.

Cu titlu comparativ, previziunile bazate pe umiditatea solului şi topirea zăpezilor măsurate la suprafaţă nu depăşesc în general două luni, în timp ce previziunile meteo se plafonează la 10 zile.

„Fenomenele create prin saturarea solurilor sunt cele mai în măsură să provoace inundaţii la scară mare şi devastatoare, căci într-un astfel de caz un mare volum de apă se deversează în cursurile de apă”, avertizează studiul, publicat în revista britanică Nature Geoscience.

Această metodă nu este totuşi un panaceu, recunosc cercetătorii. Ea necesită o bună cunoaştere a utilizării terenurilor, a irigaţiei şi a hidrografiei regiunii vizate. Metoda este inutilă în zonele în care ninsoarea şi saturarea solurilor sunt slabe, precum cele supuse în fiecare an musonului.