Învăţătoarea Monica Chiorean de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca a fost audiată, luni, la secţia de Poliţie nr.2. Acolo au fost chemaţi, luni, şi părinţii copiilor terorizaţi, pentru a da declaraţii. Aceştia sunt revoltaţi de decizia consiliului de administraţie al şcolii şi nu vor să-i mai ducă pe copii la ore.
Unii părinţi şi-au retras deja copiii din clasa de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, deoarece profesoara se va întoarce la catedră.
„În conformitate cu decizia luată de Consiliul de Administraţie al colegiului, în cadrul căruia a fost discutată situaţia învăţătoarei, aceasta se putea întoarce de luni la catedră. Inspectoratul nu a fost anunţat de reprezentanţii Poliţiei că ar fi început o anchetă, însă în astfel de cazuri este normal să se întâmple aşa, noi suntem anunţaţi doar în situaţia în care se face trimitere în judecată, pentru că doar atunci noi putem suspenda cadrul didactic respectiv„, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus.
După ce au văzut comportamentul traumatizant al învăţătoarei, poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.
În prima fază, după apariția înregistrărilor audio, învățătoarea a intrat în concediu medical pentru a nu putea fi sancționată disciplinar. Ulterior revenirii la catedră, susțin surse oficiale, directorul Liceului de Muzică a propus ca și sancțiune disciplinară excluderea învățătoarei din învățământ.
Propunerea trebuia confirmată de Consiliul de Administrație al Liceului de Muzică, care, prin vot secret, a anulat propunerea și a înlocuit-o cu diminuarea salariului cu 15% pentru o perioadă de șase luni de zile.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a declanşat, la începutul lunii aprilie, o anchetă la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, după ce o învăţătoare a fost înregistrată la ore în timp ce jignea un elev de şapte ani din clasa I şi îl făcea „nebun”, „tâmpit” şi „jumătate de creier”. Mai mult, învăţătoarea îi instigă și pe ceilalți elevi să îl umilească în fața clasei pentru a-l „trezi”. Culmea, pe finalul înregistrării se poate auzi cum elevul răspunde, timorat, întrebărilor profesoarei și face calculele matematice cerute.
„Mă, tu ești nebun la cap? Unde dracu ai văzut… De ce scrii zero, mă, băiatule? Pune zero la rezultat. Mă, tu ești normal la cap? Mă, tu ești normal la cap, tu ești întreg? Unde dracu ai văzut pus acolo? Tu nu ești în stare să urmărești odată cu noi? Mă, tu ești normal, mă, băiatule (profesoara începe să ridice tonul)? Tu nu îți poți reveni la ritmul colegilor tăi? Du-te naibii în pregătitoare! Du-te în grădiniță! Pleacă în pregătitoare! Incapabil să te concentrezi. Toți sunt acolo, dar el e pe nicăieri. A scris trei imbecilități pe prima coloană. Mă, băiatule, tu ești întreg? Unde îți stă mă capul? Vino dracului la catedră să te păzesc ca pe un copil mic. Jumătate de creier ce eşti! Adu-ți scaunul să fii supravegheat ca bebelușii. Bebeluș!„, a strigat profesoara timp de aproape 2 minute.