Investigaţia nu a relevat că învăţătorul ar fi „corectat” greşit din neştiinţă, ci doar că ar fi aplicat corectura de la un alt exerciţiu, fără a fi atent la tema pe care o realizase, de fapt, copilul.
„În urma cercetării efectuate de către membrii comisiei, numite prin decizia Consiliului de Administraţie, s-a stabilit că a fost vorba despre o confuzie pe care domnul învăţător a făcut-o între doi itemi pe care i-a corectat în lucrarea respectivă. Şi-a asumat greşeala, a recunoscut că a greşit făcând această confuzie între itemi, pe baza oboselii şi a faptului că a corectat foarte multe lucrări şi la un moment dat a făcut această confuzie. Şi-a asumat greşeala, pe care domnul învăţător o regretă, iar Consiliul de Administraţie şi-a însuşit punctul de vedere al domnului învăţător şi al comisiei şi s-a aplicat, conform legislaţiei actualei, sancţiunea de observaţie scrisă.”, a declarat directorul Colegiului „Mihai Eminescu” din Iaşi, Gabriela Săndulescu, pentru radioiasi.ro.