Investiţii COLOSALE pentru spitale aproape goale: „Un spital de 440 paturi stă cu 30 de pacienţi”

Spitalele COVID au început să apară ca ciupercile după ploaie de când a început pandemia. Că au sau nu pacienţi infectaţi cu noul virus unităţile medicale COVID sau suport-COVID au funcţionat, au consumat şi au primit banii necesari poate mai repede ca niciodată.
Alina Costache
23 feb. 2021, 08:40
Investiţii COLOSALE pentru spitale aproape goale:

Investiţii COLOSALE pentru spitale aproape goale. Chiar dacă numărul de pacienţi COVID-19 s-a micşorat evident în ultima lună, plătim încă sume colosale pentru spitalele  blocate din cauza pandemiei.

Investiţii COLOSALE pentru spitale aproape goale: „Un spital de 440 paturi stă cu 30 de pacienţi”

Tratarea noului coronavirus costă mult, protecţia personalului are şi ea costuri ridicate iar spitalele publice care tratează patologia COVID-19 sunt plătite la nivelul cheltuielilor generate de activitate, indiferent de serviciile contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Pandemia a adus însă schimbarea acestei modalităţi de decontare, iar spitalele, limitate fără voia lor din a presta un anumit volum de servicii (cel contractat), au primit bani la nivelul cheltuielilor efectiv realizate.

Această modalitate de decontare s-a păstrat până astăzi, chiar şi pentru spitalele care tratează atât COVID-19, cât şi patologie non-COVID.

„Noi iniţial contractăm aşa cum contractam şi înainte de pandemie, conform legislaţiei, în funcţie de anumiţi indicatori, iar pentru spitalele care tratează COVID, şi noi le avem pe toate patru (n.red. – Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Orăşenesc Corabia, Spitalul Orăşenesc Balş), se plăteşte la nivelul cheltuielile efective. Vă dau un exemplu: dacă spitalul are un contract de 2 milioane pe lună şi raportează (n. red. – servicii) de 500.000 lei din 2 milioane, dacă cheltuiala efectivă este de 2,5 milioane, îi plătim 2,5 milioane”, a explicat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt, Sorina Oancea.

„Au început, oricum, să crească activitatea. La Spitalul Slatina se cunoaşte că s-a reluat activitatea şi pe DRG şi pe cronici. La Spitalul Caracal este mai puţin reluată activitatea cealaltă. Dar acum suntem în aceleaşi prevederi legale ca şi anul trecut, care s-au prelungit până la 31 martie“, a detaliat situaţia şefa CJAS Olt.

Spitalul Orăşenesc Balş a contractat servicii de 530.000 lei, a făcut servicii de 111.000, dar va primi 805.000, pentru că atât a cheltuit. Spitalul Municipal Caracal a contractat servicii de 2,2 milioane, a efectuat servicii de 294.000, dar a cheltuit 2,8 milioane lei, banii care îi vor fi decontaţi.

Spitalul Orăşenesc Corabia a contractat servicii de 610.000 lei, a „prestat“ de 262.000 lei, dar a avut cheltuieli de aproape 749.000 lei, banii pe care îi va primi. Într-o situaţie similară a mai fost, din totalul furnizorilor de servicii medicale, spitalul privat Domus Med din Piatra-Olt, care a contractat servicii de 77.600 lei, a efectuat servicii de 62.000 lei, având însă cheltuieli de 83.300 lei, banii pe care îi va primi.

„Nu poţi să aştepţi să vină doar pacienţi COVID şi cu ceilalţi… Asta e problema noastră, este vorba de a putea acoperi toate serviciile medicale, pentru specialităţile din spitalul nostru. Adică nu poţi să neglijezi. Ce fac cei cu bolile cronice? Ce fac? Ca şi cheltuieli… E vorba şi de conştiinţa ta de om. Noi ne-am luat banii la timp, e în regulă, dar nu poţi să vezi că un spital de 440 paturi stă cu 30 de pacienţi, adică e o chestie de conştiinţă, eu aşa am ridicat problema. Am spus – domnule, noi suntem pregătiţi să muncim, haideţi să găsim soluţii să putem oferi servicii medicale atât celor cu COVID cât şi celor non-COVID. Dar pentru treaba asta avem nevoie de un ajutor din partea ministerului, prin DSP. E legea restrictivă. Ei, prin ordinul 555, au spus că suntem spital suport-COVID şi atunci noi funcţionăm după nişte reguli. (…) Trebuie să ne gândim la ce cheltuială e pe ambulanţă, pe ţară, pe Guvern, pe acest trafic al ambulanţelor între spitale. Nu e vorba numai de spitalul nostru, e vorba de un principiu general în toată ţara, de un sistem întreg, aceste spitale suport-covid să poată să funcţioneze şi pentru pacienţii fără COVID. Eu sper să fi fost un semnal de alarmă“, a spus managerul de la Caracal, pentru Adevărul.

Citeşte şi: Spitalele suport COVID din Capitală sunt pe jumătate goale. Beatrice Mahler: Avem cea mai bună situaţie de la începutul verii 2020
 

 

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creierul Băncii Transilvania, anunț oficial despre ce trebuie să faci, de fapt, cu banii. În așa ceva trebuie să investești neapărat, câștigurile sunt garantate
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul