Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. CÂTE ZILE ŢINE, DE FAPT, PAŞTELE

Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Citeşte şi ÎNVIEREA DOMNULUI 2019. Cele mai frumoase obiceiuri, tradiţii şi superstiţii româneşti de Paşte

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Crăciunul după calendarul gregorian şi Paştele după cel iulian.

Biserica Ortodoxă Finlandeză şi cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe care sărbătoresc Paştele după calendarul gregorian.

Paştele catolic şi cel ortodox nu cad în aceeaşi zi decât rareori (aşa cum s-a întâmplat în 2014 şi 2017). Paştele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în timp ce Paştele ortodox poate cădea în aprilie sau mai şi niciodată în martie.

Tradiţii străvechi

Slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii – credincioşi sau necredincioşi. La miezul nopţii, preotul iese din biserică având lumânarea aprinsă şi îi îndeamnă pe cei prezenţi: „Veniţi de luaţi Lumină!”. În multe locuri, Lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşte. După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul avându-l în frunte pe preot, dascăl şi cântăreţi înconjoară biserica de trei ori, cântând „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00 dimineaţa.

Credincioşii care au postit în toate cele şapte săptămâni se pot împărtăşi în Noaptea de Înviere. După slujbă, este tradiţia ca preotul să dezlege bucatele pe care le aduc credincioşii la biserică – ouă vopsite, cozonac, pască sau friptură – şi să le sfinţească, astfel că prima masă „de dulce” se ia în biserică.

Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la agapele ce se făceau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.

Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. „Oul pascal” reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: „Hristos a înviat!”. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.

Un alt obicei de Paşti este acela ca după slujbă credincioşii să meargă la cimitir, unde aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.

Duminică, spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca „A doua Înviere”, la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

În slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene), serbarea Sfintelor Paşti se bucură de aceeaşi cinste ca şi în Bisericile Ortodoxe Răsăritene, fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din această familie de Biserici, în prima grupă sunt Biserica Ortodoxă din India şi Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia, care au acelaşi tipic pentru slujba Învierii. În unele din aceste biserici, preotul, cu crucea în mână, însoţit de diaconi cu luminări aprinse şi cu cădelniţe, spune: „Fraţilor, vă spun o veste nouă: Hristos a Înviat din morţi şi a doborât pe duşmanii Săi la spatele Lui”. Credincioşii răspund: „Noi credem că adevărat a Înviat”. Acest ritual se rosteşte de trei ori, în timp ce sună clopotele.

Biserica Ortodoxă Etiopiană, care face parte din acelaşi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat în ceea ce priveşte sărbătoarea Învierii Domnului. Preotul citeşte Evanghelia de la Matei, Marcu şi Luca, după care, cu o cruce în mână, le spune credincioşilor: „Hristos a Înviat din morţi”, iar aceştia răspund: „Cu marea putere dumnezeiască”. În Biserica Ortodoxă Armeană, Sfânta Liturghie începe în jurul orei 20.00, după care are loc procesiunea în timpul căreia se cântă „Astăzi a înviat din morţi”. La final, toţi oamenii prezenţi, începând cu preotul preot, îşi spun unii altora „Hristos a Înviat!”.

De Paşte, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Oamenii îşi pun haine noi, de culori deschise şi pregătesc bucate tradiţionale – pască, ouă vopsite, cozonac şi miel.