Învingătorul lui Bute, Carl Froch, va fi anchetat. O declaraţie a sa i-a şocat pe britanici

Pugilistul britanic Carl Froch va fi anchetat de către Comisia de Control a Federaţia Britanică de Box după ce a declarat că îl va ucide pe danezul Mikkel Kessler, în meciul direct de sâmbătă, de la Londra.
Daniel Spătaru
23 mai 2013, 13:08
Învingătorul lui Bute, Carl Froch, va fi anchetat. O declaraţie a sa i-a şocat pe britanici

Campionul mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Carl Froch, va fi anchetat pentru comentarii „neadecvate” înaintea meciului cu danezul Kessler, informează espn.co.uk, preluat de agenţia Mediafax.

Secretarul British Boxing, Robert Smith, l-a criticat pe pugilistul originar din Nottingham pentru declaraţiile făcute.

E regretabil şi neadecvat ce a declarat. Poţi avea în vedere etapa de pregătire în care se află, că este cel mai important meci din cariera sa şi este pus pe fapte mari de revanşă, însă ştie că astfel de declaraţii sunt greşite pentru un boxer. Pentru numele lui Dumnezeu, el este tată. Suntem foarte dezamăgiţi că a spus asta. El a fost tot timpul un model şi înţelege ce a spus. Nu îi vom spune nimic înainte de meci, dar vom vorbi cu el după„, a spus Robert Smith, pentru Telegraph Sport.

Carl Froch afirmase că atunci când îl va lovi în faţă pe Kessler, îl va ucide. „Când îl voi lovi în faţă, îl voi ucide. Vreau să îi provoc nişte «daune». Îl voi ucide dacă va trebui. Vreau să egalez palmaresul direct. Nu m-am simţit niciodată ca acum. Am vrut să înving şi înainte, dar acum e ceva la tipul ăsta care nu îmi dă pace. E furie şi trebuie să o canalizez. Voi fi acolo, nu doar pentru a câştiga această luptă, ci şi ca să-l scot din joc. Nu vreau să-l mai văd. M-am săturat de el şi m-am săturat de faptul că m-a bătut. Vreau să egalez palmaresul„, declarase Froch într-o conferinţă de presă.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Zelenski şi-a anunţat demisia! Renunţă la postul de preşedinte fără părere de rău. Avertisment pentru NATO
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Derapajul halucinant al unui medic din Râmnicu Vâlcea, la adresa pacienților: „O grămadă de țărani cocliți și analfabeți”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Patriarhul Daniel transmite un mesaj de însănătoșire pentru Papa Francisc
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!