Ioan Becali, amintiri din puşcărie: „Nu am vrut să fiu cu pedofili şi traficanţi, am ţinut să am cu mine evazionişti, la fel ca mine”

Giovanni Becali (66 de ani) a fost invitat special la Digi Sport Matinal și nu a ocolit nici subiectul închisorii. Fostul impresar a povestit pe larg cum este viața în penitenciar.
Filip Stan
24 mart. 2019, 17:54
Ioan Becali, amintiri din puşcărie:

„Am mai spus, pușcăria e făcută pentru oameni, acolo nu o să găsim tigri, elefanți zebre. Stăm între oameni. Păi au fost prim-miniștri, ăla care a luat premiul Nobel pentru pace, sud-africanul. Acolo, ce crezi, că se moare? Singurul lucru la care am ținut a fost să nu fiu împreună cu pedofili, cu criminali, cu traficanți de droguri. Am ținut să am cu mine evazioniști, la fel ca mine, am avut lângă mine câțiva din clanul sportivilor, băieți care se antrenau.

Borcea și frate-miu au fost mereu cu mine. Aproape tot timpul, pentru că eu am rămas la Slobozia, ei au plecat la Poarta Albă, ne-am revăzut mai târziu. Acolo am scris și 3 cărți. O să vă aduc cărțile mele să le citiți. Aaaa, am luat niște informații de la Crăciunescu, legate de arbitraj, niște paragrafe, asta e altceva. Toate impresiile mele despre arbitraj pe perioada a 30 de ani. Și știam multe. Știți cooperativa, erau multe. Și eu toate astea le-am explicat acolo. La o carte am câștigat 30 de zile, deci în total am câștigat 90 de zile, cu 3 cărți”, a explicat Becali, în exclusivitate la Digi Sport Matinal.

Giovanni Becali a fost și coleg de celulă cu Cristi Borcea, care se află și acum la închisoare, din februarie 2019, după ce fusese eliberat pe 2 iulie 2018.

„Cu Borcea, da, vorbesc. El a rămas la sentința de 7 ani și 4 luni. Săptămâna viitoare Cristi Borcea intră în comisie. N-am fost la el, a fost soția lui, are 9 copii. Are 3 soții, care toate i-au rămas aproape. Cristi e unul dintre prietenii noștri. Penitența asta ne-a legat și mai mult, mi-e ca un frate. A avut operația aia, mai merge la spital și acum”, a spus Giovanni Becali.

Fostul impresar a ținut să explice și zvonurile conform cărora avea o celulă „de lux”, în care avea tot ce-și dorea.

„Am pus mâna și am adus var și o bidinea și am curățat toaleta aia turcească. Am pus pe niște băieți care nu aveau țigări și noi le dădeam. Sunt oameni săraci acolo”, a punctat Becali.

Întâmplare amuzantă cu Cristi Borcea la închisoare, povestită de Giovanni Becali

Pentru Giovanni Becali, viața în închisoare a avut și momente amuzante. Fostul impresar a povestit cum decurgea o zi normală, dar și o întâmplare care l-a avut protagonist pe fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea.

„Ne trezeam pe la 7-7.30, era un apel, te sculai din pat, bună ziua. Aveam abonament la ziare, plăteam printr-o firmă de afară să bage Digi, televiziune pe 3 luni… Luai micul dejun, aveam pachet. Aveam magazin și puteam să cumpărăm de 1.000 de lei pe săptămână. Deci de 1.000 de lei puteai să trăiești bine în România. Deci erau 1.000 de euro pe lună, luam ce doream de la magazin. Mai luam o fasolă, o consevă, salate. Nu o duceam rău. Nu e o nenorocire, dar nu încurajăm pe alții să facă și să ajungă acolo. Mai găseai câte un polițist care era mândru de tresa lui, dar nu avea nicio șansă, nu-l băgam în seamă. Gândaci? Uite, acum, când e cald, ai plase, dar mai intră câte un gândac, zboară, îl prinzi frumos…

Problema e când ești în carantină, până în carantină, 21 de zile. La Slobozia, trebuie să stai în camera aia. Acolo, fiind o pușcărie veche, mai sunt șobolani care circulă. Dar știți de ce? Pentru că pușcăriașii aruncă la toaleta aia turcească resturile de mâncare. Dacă nu le arunci acolo, șobolanii nu vin. Sau vin, vizitează, bagă gura, văd că nu e nimic și pleacă mai departe. Ei se duc unde găsesc mâncare. Borcea, într-o seară, când s-a dus la toaletă, l-a chemat pe Victor: Victoraș, vino, că l-am văzut! S-a speriat și nu mai intra la toaletă și îl trimitea pe Victor. Până când am găsit o sticlă de plastic și am pus-o acolo, ca să nu mai iasă.

În cameră eram 7-8. Am fost și 3 și 4. De exemplu, la Jilava eram eu, Borcea și frate-miu. M-au vizitat mulți din fotbal, Dan Petrescu, Pițurcă, Stancu, Dragoș Grigore, mulți. Au venit doi prieteni din Bulgaria cu avion privat. Au lăsat avionul la Băneasa și au venit și vorbeam la geam. Telefon aveai dreptul o oră și 10 convorbiri. Într-o oră, dacă sunai de 10 ori a un minut, pe zi, se închidea. Dar dădeai un telefon, îl chemai pe nepotă-miu și el îmi dădea la telefon și pe alții. Și cu asta basta. Vorbeai cu 30″, a concluzionat Becali.

Pe 4 martie 2014, Giovanni Becali a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor. A fost apoi eliberat condiționat pe 14 septembrie 2016, dar s-a întors în închisoare după dosarul în care i-a dat mită judecătoarei Geanina Terceanu și a fost eliberat pe 2 mai 2018.

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Fructul care a ajuns sa fie cultivat în locul caiselor într-o zonă celebră din România. Rezistă la îngheț, e delicios și românii adoră să-l mănânce
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Primarul Kievului dispus să facă concesii. ”Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei”.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul