Ioan Ghişe, cel care a iniţiat protestele de la Cotroceni, va primi o funcţie de conducere în Senat

Protestează "în plimbare" de o săptămână, seară de seară, în faţa Palatului Cotroceni, dar partidul nu prea l-a susţinut. Acum însă, senatorul liberal Ioan Ghişe va fi răsplătit pentru toată lupta sa cu o funcţie de conducere în Senat.
Romania TV
03 sept. 2012, 12:27
Ioan Ghişe, cel care a iniţiat protestele de la Cotroceni, va primi o funcţie de conducere în Senat

Senatorul Ioan Ghişe va primi una dintre funcţiile din conducerea Senatului care vor reveni grupului său parlamentar. Cel mai probabil, vorbim despre o funcţie de chestor, dar există şi posibilitatea ca Ioan Ghişe să primească funcţia de vice-preşedinte al Senatului, care a aparţinut sesiunea trecută Partidului Naţional Liberal.

O decizie în acest sens se va lua mai întâi într-o reuniune a liderilor de grupuri parlamentare în jurul plenului, iar apoi aceste propuneri vor trebui votate în plenul Senatului.

După protestele pe care le-a iniţiat la Cotroceni, timp de o săptămână, senatorul Ioan Ghişe primeşte o răsplată din partea partidului, o funcţie în structura de conducere a Senatului, care atrage după sine şi o mărire a beneficiilor financiare pe care le are senatorul.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ideea inedită a unui român pentru o vacanță ieftină în Grecia. Postarea lui a generat mari controverse
Capital.ro
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la 7 ani
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Român arestat în Italia cu 2 kilograme de cocaină după o urmărire spectaculoasă
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!