Ioan Mureşan a cerut să fie eliberat din închisoare pentru a-şi înmormânta fiul

Ioan Avram Mureşan,  fostul ministru al Agriculturii aflat în arest la penitenciarul Gherla, solicită întreruperea temporară a pedepsei pentru a putea participa la înmormântarea fiului său care a decedat, duminică, în Kenya. Cererea lui nu a fost analizată de conducerea închisorii, întrucât nu există un certificat de deces.
Romania TV
10 sept. 2012, 15:59
Ioan Mureşan a cerut să fie eliberat din închisoare pentru a-şi înmormânta fiul

„Domnul Mureşan a depus o cerere în acest sens, însă nu a menţionat datele în care vrea să fie eliberat. Oricum, deocamdată, solicitarea nu a fost analizată, întrucât nu au fost depuse actele doveditoare. Avem nevoie de un certificat de deces şi de alte documente în acest caz”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean, citat de adevarul.ro.

Victor Florea, un apropiat al familiei Mureşan, a declarat că soţia fostului ministru a plecat, luni, spre Kenya.

„A mers doamna pentru a îndeplini procedurile necesare pentru aducerea în ţară a fiului. Dânsa e singura care a putut pleca, întrucât domnul Mureşan este la penitenciar”, a precizat Florea. Acesta a mai arătat că familia este foarte afectată de moartea lui Dan, singurul fiu al soţilor Mureşan. „Băiatul a plecat în Aglia din clasa a VI-a sau a VII-a. În cea mai mare parte a timpului, Dan lucra în străinătate, venea acasă cum putea”, a mai spus apropiatul familiei Mureşan.  

Dan Mureşan, fiul fostului ministru al Agriculturii, a murit subit într-o cameră de hotel din Kenya. Bărbatul avea 32 de ani şi lucra pentru o firmă britanică de consultanţă politică care a pus la punct strategii electorale în ţări din Africa de Sud, sud-estul Asiei şi Europa de Est. Dan Muresan ocupa poziţia de coordonator al campaniilor electorale pentru clienţii firmei britanice în care activa. În calitate de expert în comunicare politică a coordonat campanii electorale în Texas, Virginia şi în ţări din estul Europei şi Africa. 

Tatăl său, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, a fost condamnat definitiv la sfârşitul lui mai 2012, la 7 ani închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Trei zodii intră sub protecție divină pe 17 martie, după ora 17. Noroc la bani, surprize și oportunități pentru acești nativi
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Dosarul de pensie: Informațiile care te scutesc de drumuri inutile și stres
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Din 20 martie se schimbă buletinele în România! Apar cele cu cip. Județul care va beneficia în câteva zile de noile acte de identitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”