Ioan Oltean, PDL: Avem un procent de 20% în sondaje. Ne dă speranţe şi relansează partidul pentru alegeri

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că procentul de aproximativ 20% pe care partidul său îl are în sondaje este unul care 'dă speranţă' în perspectiva alegerilor din acest an, potrivit Agerpres.
Filip Stan
07 ian. 2014, 14:06
Ioan Oltean, PDL: Avem un procent de 20% în sondaje. Ne dă speranţe şi relansează partidul pentru alegeri

‘Este un procent relativ bun, având în vedere marea lipsă de atractivitate a PDL în urma plecării de la guvernare, care dă speranţă PDL şi îl relansează’, a apreciat Oltean, precizând că, în acest context, procentul pe Transilvania este şi mai mare.

În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Ioan Oltean a spus că PDL va definitiva listele de candidaţi la sfârşitul acestei luni, miza fiind să obţină şapte sau opt posturi de eurodeputaţi în urma scrutinului din luna mai. Oltean speră ca pe aceste locuri eligibile să se afle şi candidatul organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud, în persoana Gabrielei Montoiu, consilier judeţean şi preşedinte al organizaţiei judeţene de femei.

Referindu-se la alegerile prezidenţiale, viceliderul democrat-liberal consideră că, dintre partidele ‘serioase’ – nominalizând aici PDL, PSD şi PNL -, doar partidul său are un candidat cert.

‘Din punctul meu de vedere, este un an atipic. Este pentru prima dată când în an de alegeri prezidenţiale nu sunt cunoscuţi candidaţii. Partidele politice, cu excepţia PDL, încă nu şi-au făcut cunoscuţi candidaţii pentru alegerile prezidenţiale. Mă refer la partidele serioase, am aici în vedere PDL, PSD, PNL, partidele care contează şi care pot într-un fel sau altul să ridice pretenţii pentru alegerile prezidenţiale – încă nu au garanţia candidatului definitiv, care să reprezinte fie alianţa politică, fie formaţiunea politică’, a declarat Oltean.

Ioan Oltean recunoaşte că notorietatea lui Cătălin Predoiu nu este una ridicată, însă speră la un rezultat bun pentru PDL.

Întrebat despre nemulţumirile lui Traian Băsescu faţă de candidatul PDL, vicepreşedintele Oltean a spus că speră ca şeful statului să joace un rol ‘pozitiv’ şi să fie ‘echidistant’ în lupta pentru alegerile prezidenţiale.

‘Eu nu cred că preşedintele trebuie să aibă ceva cu PDL. PDL n-a avut niciodată nimic cu domnul preşedinte şi în consecinţă, pe principiul simetriei juridice, reacţiile ar trebui să fie cam aceleaşi’, a mai adăugat Ioan Oltean.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
Playtech.ro
Orașul fantomă al României era motorul economiei țării, dar acum a ajuns o ruină. Doar câteva familii mai locuiesc acolo
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri