Ioana Mihăilă, despre valul patru: Cu o rată de vaccinare ca în Marea Britanie am putea avea 4.000 de cazuri noi pe zi și 4 decese

Rata de infectare cu COVID e de așteptat să crească și în România, ca în celelalte țări europene, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, precizând că dacă ar exista o acoperire vaccinală suficientă, nu vor exista pacienţi cu forme severe.
Filip Stan
20 iul. 2021, 19:52
Ioana Mihăilă, despre valul patru: Cu o rată de vaccinare ca în Marea Britanie am putea avea 4.000 de cazuri noi pe zi și 4 decese

„Nu putem avea o dată exactă la care valul patru va apărea sau va atinge apogeul, dar luându-ne după ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări – de exemplu în Marea Britanie acum avem aproximativ 45.000 de noi infectări pe zi -, având în vedere că şi incidenţa infecţiilor cu tulpina Delta este în creştere la noi în ţară, da, estimăm că vom avea o creştere a ratei de infectare şi la noi în ţară”, a spus Mihăilă la Parlament, după ce a participat la şedinţa coaliţiei, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății a mai subliniat importanţa vaccinării oamenilor pentru a scăpa de valul patru.

„În momentul acesta aşteptăm recomandările Societăţii Europene ECDC referitoare la administrarea celei de-a treia doze, dar ce ştim cu siguranţă este că vaccinarea cu doză completă, două doze de Pfizer sau de Moderna sau o doză de Johnson&Johnson, asigură protecţie împotriva cazurilor severe şi împotriva riscului de mortalitate. Şi AstraZeneca. În acest moment, dacă ne uităm după ce s-a întâmplat în Marea Britanie, unde rata de vaccinare este una crescută, numărul internărilor în spital şi rata de mortalitate este mult redusă, dacă luăm prin exemplu o comparaţie cu o zi din martie 2021 în România când a fost apogeul valului trei şi am avut 6.000 de cazuri noi într-o zi şi 120 de decese, dacă am avea aceeaşi rată de vaccinare ca în Marea Britanie ne-am putea aştepta la 4.000 de cazuri noi pe zi şi 4 decese.

Dacă avem o acoperire vaccinală suficientă, chiar dacă avem foarte multe cazuri de infectare nouă, aceşti pacienţi nu vor fi cu forme severe şi nu vor muri de infecţie. (…) Referirea pe care am făcut-o la Marea Britanie este vaccinarea a 80% din populaţia adultă. Este doar o comparaţie. O acoperire suficientă înseamnă acea rată de vaccinare care ne permite să avem foarte puţine infecţii şi foarte puţine decese”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ioana Mihăilă a arătat că a participat la şedinţa coaliţiei cu scopul de a discuta posibile măsuri de reacţie în faţa riscului privind apariţia valului patru al pandemiei.

„Se referă, pe de-o parte, la măsuri menite să accelereze campania de vaccinare, pe de altă parte, la măsuri de a susţine financiar spitalele care vor trebui să facă faţă corespunzător valului patru”, a adăugat ministrul.

Citiți și Florin Cîţu, veşti proaste pentru români: „Nu se renunţă la mască în interior nici de la 1 august”

Citiți și Valeriu Gheorghiţă, anunţ îngrijorător pentru români: „Vom înregistra o creştere a numărului de infectări COVID-19. Valul patru va fi mult mai agresiv”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii