Ioana Popescu, pe punctul să pună mâna pe o avere colosală

A fost implicată în tot felul de scandaluri de-a lungul timpului, iar Ioana Popescu nu pare să scape de ele nici în 2016. Jurnalista este decisă să meargă în instanţă pentru a pune mâna pe averea familiei, de care nu a beneficiat până acum.
Iulian Tudor
25 feb. 2016, 13:57
Ioana Popescu, pe punctul să pună mâna pe o avere colosală

„Apropiaţii mei ştiu că provin dintr-o familie influentă a Capitalei, însă am preferat, până acum să nu fac public acest lucru. Eu am crescut fără tată, mama fiind nevoită să facă faţă singură greutăţilor vieţii şi să mă crească fără sprijinul unui bărbat. Acum, mai mult ca niciodată, cred că trebuie să fiu alături de ea, mai ales că la mijloc este vorba de chestiuni de natură juridică, şi, de ce nu, pentru că este vorba de o avere până la urmă. Este dreptul nostru să ne luptăm pentru ce a aparţinut familiei noastre şi, potrivit legislaţiei în vigoare, trebuie să ne revină nouă, moştenitorilor de drept”, a declarat Ioana Popescu, potrivit wowbiz.ro.

Citeşte şi Vedetă din România, OBLIGATĂ de medici să facă sex cât mai des

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Produsul expirat pe care îl poți folosi ca îngrășământ pentru plantele din grădină. Conține calciu și are multe beneficii
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Playtech.ro
Banul de 3,8 grame din România comunistă pe care se cer acum 10.000 de lei. Bunicii sigur îl mai au
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Ajutor de 800 de lei pentru seniorii cu pensii mici! Când și cum se vor acorda banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari