Senatul a adoptat, pe 3 aprilie, în calitate de for decizional, modificarea la Legea educaţiei naţionale prin care a fost introdusă posibilitatea acordării, pentru elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic, a cazării şi mesei gratuite în cantinele şi internatele şcolare.
Modificarea legii educaţiei a fost adoptată cu 91 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă şi două abţineri.
Potrivit iniţiativei legislative semnate de senatorul PSD Liviu Pop alături de alţi 52 de parlamentari social-democraţi, ”elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimim 3 ani pot beneficia de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare. Acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene prin decizii proprii”, scrie News.ro.
Iniţiativa de modificare a legii educaţiei naţionale a fost înregistrată la Parlament anul trecut, pe 1 martie. Potrivit expunerii de motive, prin introducerea gratuităţii cazării şi mesei pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic s-ar diminua considerabil abandonul şcolar care are drept consecinţe şomajul, excluziunea socială şi sărăcia.