Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cursul convorbirii Iohannis a prezentat viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene și a arătat că, acum mai mult ca niciodată, cele 27 de state membre trebuie să rămână unite și angajate să recâștige încrederea cetățenilor în proiectul european.
„În pregătirea Summitului de la Bratislava, președintele României va mai avea discuții la Berlin, în 9 septembrie, cu cancelarul german, doamna Angela Merkel, cu premierul Belgiei, domnul Charles Michel, și cu premierul Luxemburgului, domnul Xavier Bettel. De asemenea, presedintele Iohannis va aborda această temă în cadrul consultărilor cu președintele Franței, cu prilejul vizitei pe care domnul Francois Hollande o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare”, precizează Președinția.