Iohannis, după adoptarea Acordului Brexit: Protejează românii şi pe ceilalţi europeni care se afla în Marea Britanie

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut primele declarații după semnarea acordului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Românii nu vor avea nevoie de vize pentru a călători în Marea Britanie, a anunţat președintele României după negocierile de la Bruxelles pentru Brexit. Şeful statului a spus că acordul este ”un document foarte amplu, foarte bine elaborat”, faborabil pentru România şi care asigură toate drepturile românilor, inclusiv cel de a munci, de a locui, de a studia sau de a primi pensie în Marea Britanie. Acordul nu îi va afecta sub nicio formă pe români, garantează șeful statului. 
Romania TV
25 nov. 2018, 11:12
Iohannis, după adoptarea Acordului Brexit: Protejează românii şi pe ceilalţi europeni care se afla în Marea Britanie

„Astăzi am finalizat discuțiile înt-un timp record. Consiliul în formatul UE 27 a agreat proiectul de retragere și a aprobat declarația politică referitoare la relațiile politice viitoare. Acordul de retragere va putea fi folosit în cazul în care va fi aprobat în final de toate parlamentele pentru a clarifica astectele în detaliu care ţin de retrgerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Şi pentru noi are o importanţă mare pentru că în acest document se stipulează, de exemplu, cum vor fi trataţi românii în Marea Britanie. E un document foarte amplu, foarte bine elaborat. Este un document la care s-a lucrat un an şi jumătate. Au fost respectate foarte bine limitele sau mandatul impus de CE la vremea respectivă Un mare stat membru pleacă, asta nu poate să fie o veste bună”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis a precizat că, dacă acest Acord va ajunge să fie implementat, are prevederi favorabile pentru români.

„Pentru românii aflaţi în Marea Britanie nu se schimbă mare lucru. Dacă acest acord intră în vigoare, el protejează românii şi pe ceilalţi europeni care se afla în Marea Britanie. Noi am insistat şi am obţinut să fie clarificat în declaraţia politică referitoare la relaţia viitoare să nu existe discriminări între membri UE. De exemplu, să nu se introducă vize pentru românii care vor să călătorească în Marea Britanie şi aceste lucruri au fost clarificate în sensul dorit de noi. Acest acord este un acord pe care noi îl găsim potrivit, îl găsim bun şi ne dorim să fie aprobat”, a completat şeful statului.  

De asemenea, după Brexit, românii vor putea studia în continuare, vor putea munci şi vor putea primii pensii în Marea Britanie. Cu toate acestea, Iohannis spune că nu este o zi fericită.

Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat, duminică, de liderii UE

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH