Iohannis: E inadmisibil să spui poporului că stă pe marginea prăpastiei

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că "este inadmisibil să spui poporului că stă la marginea prăpastiei", mai ales că, "pur şi simplu, nu este adevărat", potrivit Mediafax. Acestea ar veni pe baza unei "hiper-interpretări" a declaraţiilor Victoriei Nuland.
Filip Stan
16 ian. 2014, 16:00
Iohannis: E inadmisibil să spui poporului că stă pe marginea prăpastiei

„Adică cum vine preşedintele şi spune aşa, din senin, că suntem la marginea prăpastiei? Păi el este de zece ani preşedinte, nu altcineva. Să fi evitat prăpastia. Asta una la mână. Doi la mână, pur şi simplu, nu este adevărat, adică să hiper-interpretezi… Vine un subsecretar american şi spune nişte lucruri fair – adică mi s-au părut chiar de bun simţ şi potrivite declaraţiile secretarului de stat american -, să le hiper-ambalezi, să le scoţi din context şi să spui poporului că stă la marginea prăpastiei este inadmisibil”, a afirmat Iohannis.

El a adăugat că i se pare „justificată” reacţia lui Crin Antonescu la declaraţia preşedintelui Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu declara, marţi, că Victoria Nuland a venit la Bucureşti emisar al Guvernului SUA şi a transmis un mesaj extrem de serios, menit să îi îngrijoreze pe români şi pe politicieni, legat de statul de drept din România, care din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.

Preşedintele arăta că vizita Victoriei Nuland a fost tratată de unii ca „o vizită pentru a ne felicita la zece ani de la intrarea în NATO, sau o vizită ca să ne bată pe spate”.

„Vreau să vă dau mesajul exact şi corect, este un mesaj care trebuie să îi îngrijoreze pe români şi în egală măsură pe politicieni, şi nu mă joc cu vorbele, cu atât mai mult cu cât ştiu că ele, în câteva minute, vor fi în toate cancelariile”, anunţa preşedintele Băsescu.

Şeful statului mai declara că „suntem pe marginea prăpastiei”, iar în cazul în care majoritatea politică „recidivează şi continuă atacurile la statul de drept” România „riscă să fie izolată pentru mult timp”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, tot marţi, că preşedintele Traian Băsescu a dezinformat naţiunea română şi s-a erijat într-un supraemisar al Victoriei Nuland, el precizând că niciun oficial american nu a transmis, nici chiar voalat, că România e în izolare sau cu un picior în prăpastie.

VEZI SI:

Oprea: Antonescu şi-a luat angajamentul şi în numele premierului Victor Ponta de a nu-i mai minţi pe români

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!