Mădălina Puşcalău, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, a răspuns unor întrebări ale jurnaliştilor privind lipsa de pe lista invitaţilor la parada de 1 Decembrie a lui Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu.
Mădălina Puşcalău: Am văzut că există tot felul de discuţii în spațiul public referitoare la acest subiect şi ţin să precizez, încă de la început, faptul că nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume, pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot să vă ascund, şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul, bineînţeles că, în primul rând, este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcție în stat, dar, de asemenea, să respecte şi nişte criterii de integritate, iar aici vorbim, desigur, despre inexistenţa unor probleme penale.
Reporter: Deci clar politicienii sau persoanele care au probleme penale nu vor fi prezente la eveniment?
Mădălina Puşcalău: Răspunsul meu este foarte clar, din acest punct de vedere, că există acest criteriu şi suntem foarte transparenţi în a-l comunica.
Ea a mai anunţat că la parada de 1 Decembrie vor fi 600 de peroane, iar la recepţia de Ziua Naţională au fost invitate 500 de persoane, fără ca acestea să poată fi însoţite de cineva.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esenţială în dotarea sistemului naţional de apărare.