Întrebat dacă soţia sa, Carmen Iohannis, va fi o prezenţă mai activă în viaţa publică decât precedentele soţii de preşedintele, Klaus Iohannis a răspuns: „Cu siguranţă se va implica. Nu în politică, nu-i rolul unei prime doamne, dar se va implica în viaţa publică şi acest lucru se va vedea din ce în ce mai bine„.
Pe 24 ianuarie, Carmen Iohannis a declarat că nu intenționează să renunțe la meseria de dascăl și va continua să predea la Liceul „Gheorghe Lazăr”, chiar dacă va avea mai puține ore decât până acum.
„Intenţionez să păstrez câteva ore în colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu şi mai ales să continuu să ghidez clasa mea şi în următorii ani. Încerc sa fac acest efort, să fiu câteva zile la Sibiu şi câteva la Bucureşti. Nu, n-aş vrea să renunţ la carieră”, a declarat Carmen Iohannis, în cadrul unui interviu acordat televiziunii naționale.
Inițial, despre soția președintelui se știa că va mai rămâne la școală un semestru, după care va alege dacă cere transferul la o unitate de învățământ din București sau va renunța la învățământ pe perioada derulării mandatului prezidențial.
„Din câte o cunosc pe doamna Iohannis, sigur va rămâne să-și încheie situația pe semestrul întâi. Deocamdată nu și-a depus nicio cerere la Inspectorat. Are mai multe posibilități, își poate cere transferul, detașarea sau poate să-și păstreze catedra de la „Gheorghe Lazăr”. Dacă vrea să plece din semestrul al doilea, trebuie să depună o cerere înaintea începerii semestrului”, declara inspectorul școlar general, Ștefan Firu.
Carmen Iohannis este diriginte pentru elevii din clasa a IX-a C, profil chimie-biologie.