Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, pe blogul personal, că „atentatul din Franța sau mai degrabă masacrul, pentru că mobilul atacatorilor e doar presupus de către autorități (nimeni n-a revendicat atentatul, nici măcar prezumtivii autori), a dat naștere pe meleagurile noastre unei uriașe trăncăneli despre libertatea presei”.
„Acțiunea celor doi a fost interpretată ca un atentat la libertatea presei și prin urmare s-a vorbit de o solidaritate cu ziariștii de la Charlie Hebdo. Pentru a fi la modă, mulți jurnaliști și mulți politicieni și-au pus moț sintagma Je Suis Charlie! într-o nouă izmeneală tipic moldo-valahă.
Urmărind trăncăneala asta fudulă (fudulia de a fi luptător pentru libertatea presei!), mi-am dat seama că nu trebuie să fim invidioși pe Caragiale, pentru că a fost martor al unei prese care – vorba lui celebră – contribuia la tîmpirea poporului.
Presa română de azi e la fel de penibilă în fandoselile sale ca și cea de pe vremea lui Caragiale”, scrie Ion Cristoiu.
CITEŞTE ŞI Radu Banciu, MESAJ DUR pentru cei care au adoptat identitatea JE SUIS CHARLIE: Sunteţi nişte c….!
În opinia jurnalistului, solidarizarea cu un ziar, cu o instituție, cu un cetățean are rost „doar atunci cînd ea ar avea ca efect, fie și presupus, îndreptarea unei nedreptăți care i s-a făcut sau este pe cale de a i se face”.
„Dar în cazul jurnaliștilor de la Charlie Hebdo la ce ajută solidarizarea? Îi face pe alți descreierați să nu mai împuște ziariști, de teamă că presa română să nu se solidarizeze cu victimele? Ca și în cazul directorului Figaro, în cel al ziariștilor de la Charlie Hebdo avem de a face cu expresia criminală a unei nemulțumiri stîrnite de o campanie de presă„, mai spune Cristoiu.