Ion Dicihiseanu şi-a petrecut copilaria în Adjud până la 9 ani. Apoi, „ceva teribil” s-a întâmplat, după cum povesteşte acesta, scrie adevarul.ro.
„Fiind ceferist la Adjud, tata trebuia să colaboreze cu nemţii. Fritz, un neamţ coleg la biroul de mişcare, venea des acasă la noi. Tatei îi plăceau prietenii, îi plăceau musafirii. Pân-au întors armele ai noştri împotriva nemţilor. (…) Pe toţi ne-au luat prizonieri. (…) În bou-vagon ne-au băgat pe toţi! Direcţia era Salzburg, via Ungaria. În Ungaria am trecut prin nişte momente… Nu ştiam eu ce înseamnă regim horthyst, fascist, dar îmi amintesc că au vrut să arunce trenul în aer. Noi eram în penultimul vagon. Ungurii s-au opus: „Ce vină au copiii, familiile?”. Nu era niciun prizonier de război, erau doar civili. Eu trăiesc astăzi graţie ungurilor, le mulţumesc şi astăzi”, a povestit Ion Dichiseanu.