Stefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori de teatru si film din istoria Romaniei, a avut o relatie apropiata cu lautarul Nelu Ploiesteanu, scrie stirilekanald.ro. „El a fost mentorul meu de comportament. Îl ştiam de la 20 de ani. Mi-amintesc că uneori făceam cacofonii şi el mă învăţa cum să vorbesc corect. Tot Dumnezeu l-a trimis pe Ştefan Iordache la mine. Când nu ştiam ce înseamnă un cuvânt, puneam mâna pe telefon şi-l sunam”, a dezvaluit Ploiesteanu, in revista Taifasuri, despre actorul care a decedat pe 14 septembrie 2008, la 67 de ani.
Nelu Ploiesteanu a marturisit ca la chefuri participa, pe langa alti mari actori, si fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu.
„Petrecerile cu el erau cele mai frumoase clipe ale vieţii mele. De ziua lui de naştere, unde veneau numai monştri sacri, de la Colea Răutu până la Papaiani sau Ion Iliescu, după ce se făcea 3 dimineaţă, „mă ocupam” de el, cu Chilia în port şi Lume, lume. Ştefan analiza frazele şi-mi spunea însemnătatea cuvintelor, arătându-mi câtă încărcătură emoţională au cuvintele”, a spus Ploiesteanu.
„Mă chema la masă şi-mi spunea: „Auzi, Nelu, mulţi ascultă cântecul ăsta, dar niciodată nu înţeleg ce înseamnă Lume, soră lume / Când s-o lăsa sec de pâine / Şi păhăruţul de mine / Poate-atunci m-oi sătura”. Când s-o lăsa sec de pâine… Ăsta e un vers-capodoperă! Când s-o lăsa sec de pâine? Păi, niciodată! Că de viaţă şi de pâine nu te saturi niciodată. Aşa era el!”, a mai marturisit Nelu Ploiesteanu despre legatura sa cu maestrul Stefan Iordache.