Ion Iliescu, despre victoria lui Donald Trump: Trebuie să manifestăm deschidere faţă de SUA şi să consolidăm ceea ce avem

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, că în ciuda unor "accente din campanie", politica americană va avea coerenţă prin unitatea dată de dominaţia Partidului Republican.
Iulian Tudor
09 nov. 2016, 09:07
Ion Iliescu, despre victoria lui Donald Trump: Trebuie să manifestăm deschidere faţă de SUA şi să consolidăm ceea ce avem

„Cred că folosim latura pozitivă a acestei chestiuni şi să consolidăm ceea ce am realizat de-a lungul anilor în relaţiile noastre cu Statele Unite. Eu cred că şi relaţiile cu Europa, în ciuda unor accente din campanie, îşi vor păstra coerenţa în continuare”, a spus fostul preşedinte Ion Iliescu, pentru Mediafax.

El a mai spus că, în timp, în SUA a existat o succesiune la putere a democraţilor şi republicanilor.

”Acum sunt republicanii şi în Senat şi în Cameră, dar şi preşedintele ţării. Din acest punct de vedere, este un element favorizant pentru unitatea de acţiune a americanilor. Iar noi faţă de Statele Unite trebuie să manifestăm şi deschidere şi înţelegere şi să consolidăm ceea ce avem. Sigur, există nişte semnale de anumită izolare a Americii, dar nu cred că aceste cuvinte de campanie electorală trebuie exagerate. În ultimă instanţă, indiferent cine este preşedintele Statelor Unite, este locul, rolul, poziţia SUA în lume, relaţiile cu Europa. Deci, din acest context, eu cred că se vor nuanţa foarte multe dintre spusele din campania electorală şi politica americană va avea chiar coerenţă prin această unitate a dominaţiei republicanilor”, a mai spus Ion Iliescu.

Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis l-a felicitat pe preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH