Fostul premier Petre Roman spune despre acuzaţia din dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, că este total nepotrivită, nefondată şi nesusţinută din punct de vedere juridic.
„Atunci eu, desigur, mă refer la mine, la situaţia mea şi la ce am făcut eu, nu la altceva. Şi din această perspectivă, aşa cum am prezentat doamnei procuror într-o serie de declaraţii, eu spun că această acuzaţie este total nepotrivită, nefondată şi, din punct de vedere juridic, nesusţinută. Asta în primul rând. Se vorbeşte despre un caracter de represiune. Aici, această afirmaţie are, pur şi simplu, caracterul unei absurdităţi. Pentru că, vorbesc din perspectiva mea, ca prim-ministru, dacă este vorba despre operaţiunea prin care s-a urmărit restabilirea ordinii publice, în punctul cu traficul cel mai intens al Capitalei, adică pe Bulevardul Magheru, după aproape trei luni în care fusese blocată circulaţia, după ce au avut loc alegerile libere din România, care au consacrat începutul democraţiei în România, după ce câştigasem aceste alegeri într-o proporţie covârşitoare şi, după ce înşişi reprezentanţii partidelor istorice, care erau în opoziţie, adică Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat din România, din România, deci PSDR-ul, se retreseseră din protestul de la Universitate, aveam de-a face pur şi simplu cu o încălcare grosolană a ordinii publice.
Cum poate fi caracterizată o operaţiune de ordine publică ca fiind de represiune? E o acuzaţie absurdă. Cu atât mai mult cu cât această încadrare este extrem de ciudată. Infracţiuni împotriva umanităţii. Păi, infracţiuni împotriva umanităţii, aici vorbim de criminali de război, însăşi Curtea Internaţională de Justiţie a tratat, de-a lungul anilor, doar vreo şase cazuri de infracţiuni împotriva umanităţii, chestiuni extrem de grave, e vorba de genocid, crimă împotriva umanităţii. Şi din această perspectivă încadrarea este şi absurdă, şi ilegală. Este ilegală pentru că această infracţiune, la momentul respectiv, nici măcar nu exista. Deci întemeierea, din punct de vedere strict juridic, nu este posibilă, nu e permisă.
Ca şi prima dată, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins integral ceea ce s-a formulat atunci, am convingerea că se va întâmpla şi cu această ocazie, din motivele pe care vi le-am enunţat mai sus. Aş putea să vă aduc încă multe argumente, dar cred că acestea sunt cele mai importante sau esenţiale.
Ea nu are niciun fel de relevanţă, din punct de vedere juridic. Din motivele, în primul rând, legate de faptul că acel protest, la momentul respectiv, după alegerile libere care au avut loc şi după ce exista un proces democratic în curs, la vremea aceea, considerat de toată lumea democratică, lumea occidentală, ca fiind un proces foarte înaintat şi pozitiv. Această acuzaţie şi această trimitere în judecată sunt irelevante. Pot fi (n. red. relevante) doar în măsura în care, aici eu nu pot spune dacă e sau nu o speculaţie, doar în măsura în care sunt interesaţi anumiţi lideri politici de astăzi să-şi ascundă propriile lor greşeli, incompetenţe sau, mai grav decât atât, aşa cum s-a afirmat, că e un fel de diversiune. Personal, eu nu fac această acuzaţie, dar asta răspunde oarecum la întrebarea ce relevanţă mai are la cest moment. Nu are nicio relevanţă în raport cu această distanţă în timp. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, e o prostie totală!
Fiecare persoană, în democraţie şi într-un stat de drept, are această posibilitate de a-şi căuta dreptatea. Asta este o chestiune pentru care, personal, am fost gata să-mi dau viaţa, nu? În 21 decembrie, la baricadă (n.r. – baricada de la Intercontinental ridicală de revoluţionari). Pentru asta. Pentru ca să fie dreptate. Prin urmare, nu pot eu să mă ridic împotriva acestei chestiuni. Dar justiţia ia în considerare faptele reale, împrejurările reale, contextul real pe care îl ştie toată lumea. Se vorbeşte acolo de un fel de grup organizat care a încercat… Cel puţin în ceea ce mă priveşte, iertaţi-mă, e o prostie totală. N-am făcut parte din niciun asemenea grup în niciun moment, s-a vorbit şi la Revoluţie despre treaba asta, dar atunci procurorii m-au scos complet din cauză, nu mai am niciun fel de legătură cu acel dosar. Prin urmare, în ceea ce mă priveşte, cum ar fi fost, pe de o parte, sunt gata pentru orice sacrificiu, şi pe de altă parte stau să-mi fac, ca prim-ministru, să mă ocup cu ce? Cu o represiune! Păi e absurd!
Pentru că cei circa 200 de manifestanţi care se aflau acolo şi blocau circulaţia creau o mare problemă bucureştinilor, eu pot să vă dau un exemplu. La sfârşitul lunii mai, a avut loc la Bucureşti un cutremur destul de puternic. Şi m-a sunat ministrul de Interne de atunci şi mi-a spus: «domnule prim-ministru, manifestanţii nu permit salvărilor să treacă, să-şi facă treaba», să treacă spre multe cereri care erau în special de la oameni în vârstă, foarte speriaţi şi care aveau nevoie de un ajutor momentan pentru a-şi reveni din şoc. Ei bine, nici măcar asta nu au vrut să facă, să lase salvările să treacă. Aşa încât era obligaţia mea, într-adevăr, ca prim-ministru, să declanşez această operaţiune de ordine publică. Era o operaţiune de rutină. Dar de aici, să spui că e o represiune, e, încă o dată, absurd”, a declarat Petre Roman pentru News.ro.
Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma au fost trimişi în judecată de procurorii Secției parchetelor militare pentru infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din 13–15 iunie 1990.
Potrivit rechizitoriului, Ion Iliescu și Petre Roman ar fi inițiat și coordonat un plan represiv împotriva manifestanților pașnici din Piața Universității, alături de alți lideri politici și militari. Acțiunea, calificată drept atac generalizat și sistematic împotriva populației civile, a dus la uciderea a 4 persoane prin împușcare; violarea a două persoane; vătămarea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane; privarea nelegală de libertate a peste 1.200 de persoane.
Citește și: Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar
„Procurorul de caz din cadrul Secției de parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
• Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
• Roman Petre, la data faptelor prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
• Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
• Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații,
• Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu,
• Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat
• gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,
• col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, toți sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit următoarea situație de fapt:
În luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.
În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţială opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere.
Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.
În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.
Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.
Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :
1. moartea prin împușcare a 4 persoane;
2. violul a două persoane;
3. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
4. persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.
Punerea în aplicare a acțiunii represive s-a realizat în dimineața zilei de 13 iunie 1990, când peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate în Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 22 iunie 1990.
Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi cât şi femei, minori şi bătrâni. În permanenţă, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe durata aceste perioade, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, nu au primit asistență medicală adecvată și au fost supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).
Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate”, se arată în comunicatul Ministerului Public.