Iliescu, după verificările de la spital: Totul e în ordine. Mă simt bine. Se vede, nu?

Ion Iliescu a făcut marţi şi miercuri două controale la Spitalul Elias, verificările fiind normale în condiţiile în care fostul şef de stat a avut parte în primăvară de o intervenţie chirurgicală la colon. Preşedintele de onoare al PSD a precizat că a fost supus unor teste la inimă şi la abdomen, adăugând că se simte bine.
Romania TV
14 nov. 2012, 07:30
Iliescu, după verificările de la spital: Totul e în ordine. Mă simt bine. Se vede, nu?

UPDATE 10:15 Ion Iliescu a părăsit Spitalul Elias declarând că se simte bine. Fostul şef al statului a precizat că vizita medicală a avut ca scop verificarea stării sănătăţii în condiţiile în care Iliescu a avut în acest an o intervenţie chirurgicală la colon.

„Mă simt bine. Se vede, nu?”, a spus Iliescu, explicând că verificările au fost programate din timp:

„Sunt controale sistematice. Am avut în primăvară o intervenţie chiruricală, am scos nişte polipi de pe colon. Colonoscopia presupune controale. Se intră pe colon şi cu două zile înainte trebuie curăţat. Am făcut un control general pentru toată zona abdominală şi control cardiac. Periodic trebuie să fac. Acum, gata, am terminat. Totul e în ordine. Am regim normal”.

UPDATE 09:40 Ion Iliescu s-a prezentat din nou la Spitalul Elias, miercuri dimineaţă, pentru mai multe investigaţii medicale.

Safta a precizat că Iliescu nu este internat în spital şi că nu are probleme.

Fostul preşedinte a suferit la începutul acestui an, în ianuarie, o operaţie pentru un polip la colon, la Spitalul Elias, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.

Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, unde i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut „o indispoziţie digestivă”.

Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.

Totodată, în 1994, Ion Iliescu a fost operat de colecist, la Spitalul Elias.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație