Ion Marcu, condus pe ultimul drum. A fost revoluţionarul care a negociat cu premierul comunist Constantin Dăscălescu. Ion Marcu lucra ca muncitor la Uzina Mecanică, una dintre marile fabrici timişorene. Pe 20 decembrie 1989, toate uzinele din oraş au intrat în grevă ca urmare a evenimentelor violente care au avut loc începând cu 15 decembrie. Ion Marcu şi-a făcut apariţia în fruntea unei coloane de muncitori îmbrăcat într-un cearşaf alb pe care scrie, printre altele, „Libertate”.
Manifestanţii care au plecat spre comitetului judeţean al PCR (acum clădirea Consiliului Judeţean Timiş), au participat la discuţiile cu prim-ministrul comunist Constantin Dăscălescu, căruia i-au citit primele revendicări. Aici, Ion Marcu era unul dintre cei mai curajoşi revoluţionari care s-a adresat autorităţilor comuniste, scrie Adevărul.
Dosarul Revoluţiei în care este judecat Ion Iliescu se reia de la ZERO
„Ion Marcu a fost a fost unul din spiritele străzii, a ieşit în faţă şi a ajuns portavocea ei. A fost printre cei care au discutat cu Dăscălescu, având primele revendicări ale revoluţionarilor, printre care şi demisia lui Ceauşescu. Riscul a fost foarte mare după ce revoluţionarii s-au mutat la Operă. În acea noapte de 20 spre 21 decembrie, în Piaţa Operei au rămas foarte puţini oameni. De ordinul zecilor. Autorităţile pregăteau ceva foarte sângeros. Din fericire nu s-a întâmplat, istoria a demonstrat că acea presiune a oamenilor a fost cea care a shimbat regimul”, a spus Constantin Duma, cunoscut şi ca fotograful revoluţiei de la Timişoara.
Diana Şoşoacă, senator independent, a postat un video de la slujba de pomenire a celui dispărut:
Istoria a reţinut că pe 12 ianuarie 1990, Ion Marcu a susţinut demonstraţia prin care s-a obţinut demisia liderului Frontulului Democrat Român, Lorin Fortuna, de la conducerea judeţului Timiş. Marcu a încercat să prea el conducerea, lansând expresia: „Mesele mă vrea pe mine!”. După Revoluţie, a devenit vicepreşedinte al CFSN filiala Timişoara şi a fost parlamentar timp de trei legislaturi. A fost senator FSN între 1992-1996 şi PDSR între 1996 şi 1997, când a părăsit partidul şi a rămas independent în perioada 97-2000. Între 2000 şi 2004 a ajuns din nou în parlament, ca senator PRM.