Ion Rațiu, „cel mai bun președinte pe care nu l-a avut România”: ce promitea politicianul care a primit doar 4% dintre voturi în 1990 | Lecție de istorie

Cândva, confruntările între prezidențiabili se desfășurau la un nivel mult mai ridicat din punct de vedere intelectual, respectiv din perspectiva calității discursului. Și poate cel mai important, astfel de dezbateri chiar aveau loc, având în vedere faptul că pentru ultimele alegeri pentru Palatul Cotroceni, unul dintre candidați – Klaus Iohannis a spus „pas”.

În 1990, candidații vorbeau liber, fără texte citite de pe foi, erau mai dezinvolți, mai relaxați, în ciuda contextului politic extrem de dificil.

Confruntarea televizată de idei a lui Radu Câmpeanu (PNL), Ion Iliescu (FSN – viitorul PSD) și Ion Rațiu (PNȚCD), din 17 mai 1990 reprezintă una dintre cele mai relevante și spectaculoase file de istorie ale României post-Ceaușescu.

Cei trei lideri politici vorbeau în fața milioanelor de români plini de speranțe, despre esența democrației, o chestiune mult râvnită, totodată exotică, dar care oricum, părea să construiască un viitor prosper.

Alte articole

Rusia încearcă să manipuleze influenceri în Franţa, avertizează ministrul francez de Externe, dând ca exemple alegerile din România şi Moldova

Elena Lasconi îl face praf şi pulbere pe Nicuşor Dan: „Nu cred în independenţi, nu a fost fair-play. Întotdeauna independentul este foarte dependent de diferite grupuri de interese”

Interesul românilor pentru alegerile prezidențiale era enorm: 86% s-au prezentat la urne, adică 14,8 milioane. Ca să facem o comparație, la ultimele alegeri, cele parlamentare, din 2020, a fost confirmat un record negativ, 33%.

Ion Iliescu a obținut o victorie „en fanfare”, de 85%. Pe locul al doilea s-a clasat Radu Câmpeanu, cu 10,6%, iar pe locul al treilea Ion Rațiu, cu doar 4,2%. Românii pășit în capitalism fascinați de Occident, dar marea lor majoritate nu a votat un politician cu viziuni liberale, care a trăit în democrație.

Cine a fost Ion Rațiu

Ion Rațiu s-a născut în anul 1917, la Turda. La Cluj a fost licențiat în Drept. După, a plecat în Armată, iar apoi s-a înscris la Serviciul Străin Român, în anul 1940. Astfel, a fost trimis la Londra, în calitate de cancelar al Delegației române. După ce România, condusă de către mareșalul Ion Antonescu s-a alăturat Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, a demisionat și a obținut azil politic în Regatul Unit.

Astfel, Ion Rațiu a colaborat cu BBC România, Radio Europa Liberă, Vocea Americii și Presa Liberă Română. În perioada 1965-1985 a fost președintele Asociației Culturale a Românilor din Marea Britanie și din 1985, președinte de onoare al acesteia, În 1984, a devenit președinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi.

În perioada 1951-1957 a lucrat la diferite societăți comerciale în Marea Britanie. În 1957 și-a înființat propria companie, J.R. Shipping. A fost fondator și delegat al liniei comerciale „Regent Line”, care se ocupa cu transporturi maritime între Eruopa de Nord și porturile de la Atlanticul de Sud ale SUA, în perioada 1963-1975. În 1990, Ion Rațiu a înființat în Statele Unite ale Americii Catedra de studii românești „Ion Rațiu”, la Universitatea Georgetown din Washington DC.

Ion Rațiu a fost un susținător al Regelui Mihai I, personaj indezirabil de conducerea României post-ceaușiste. Singurul politician cu papion din România s-a întors în țara de origine imediat după decembrie 1989.

Ion Rațiu a fost membru al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) în tinerețe, iar după căderea comunismului, a devenit unul dintre cei mai importanți membri ai Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). La Congresul din septembrie 1991, a fost ales vicepreședinte. Corneliu Coposu, un mare opozant al sistemului represiv, fost deținut politic, ce a pus bazele PNȚ alături de Iuliu Maniu (decedat în închisoarea comunistă de la Sighet) a fost ales președinte.

După alegerile din 1990, Ion Rațiu a avut activitate de parlamentar, în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000. Nu a reușit să aibă o influență prea mare, în condițiile în care foștii membri ai PCR dominau autoritar din punct de vedere al numărului de mandate în Parlament.

Ion Rațiu a avut și o bogată activitate publicistică. O bună parte dintre cărțile sale se găsesc în librăii: „În așteptarea redeșteptării”, „Jurnal vol. 1. Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945)”, „Jurnal vol. 2. Printre spioni și trădători de țară (1955-1962)”, „Jurnal vol. 3. Reorganizarea exilului (1963-1968)”, „România de astăzi: Comunism sau independență?”, „Moscova sfidează lumea”, „Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt?”, „Tirania majorității”, „Istoria unei candidaturi deturnate”, „Din zilele unei ‘democrații originale’”, „Marele lobby: România în NATO”, „În fine, acasă” etc.

Ion Rațiu a fost căsătorit din 1945 până la moarte cu britanica Elisabeth Pilkington Rațiu. În urma relației, au rezultat doi copii, Nicolae și Indrei. Fostul țărănist a decedat în anul 2000, la Londra, la vârsta de 83 de ani, în jurul persoanelor apropiate. Acesta a fost înmormântat acasă, la Turda.

Discursul memorabil al lui Ion Rațiu din 1990

În cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 1990, cei trei candidați au susținut o dezbatere de aproape trei ore, televizată la TVR. Aspiranții la funcția de președinte au vorbit despre perspectivele țării, tranziția la democrație și capitalism, fără atacuri suburbane.

Cel mai celebru pasaj din discursul lui Ion Rațiu a fost cel referitor la definirea democrației: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine”. Iată câteva pasaje memorabile din lecția televizată de istorie:

„Toată viața mea am luptat pentru democrație. Am plecat din țară când eram un tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta și pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga (…)

Dacă nu voi fi ales, mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în acești ani de exil, toate cunoștințele mele, tot ce am scris voi publica din nou și în țară. Deja unele cărți au fost traduse și se găsesc deja pe piață. Voi lupta ca să caut să aduc elementul esențial al democrației, care nu este jocul numerelor, al cifrelor – cine are majoritate, cel mai mare număr de voturi.

Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății și toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația însemnează că-l asculți pe om și pe urmă îi respingi punctul de vedere.

(…) Partidele trebuie să se formeze și pe urmă este lupta pentru formarea unui guvern, prin alegeri libere.

Democrația însemnează că ai un guvern și un guvern în devenire. Trebuie să fie o opoziție concretă, bine organizată, bine susținută, care să aibă o valoare extraordinar de importantă pentru națiune. Guvernul, la putere, trebuie să încurajeze ca opoziția să fie sănătoasă, puternică și capabilă să ia puterea mâine. Atunci începem să ajungem la o democrație.

Dacă nu voi fi ales, îmi voi devota toată energia ca să înstilez, ca să explic tuturor celor care nu m-au lăsat nici măcar să intru în sediul de la Buzău sau m-au ținut asediat trei ore la Poliția de la Buzău gata să mă linșeze, să le explic oarecum că democrația însemnează să-l asculți pe om și apoi să-i respingi punctul de vedere.

Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: ‘Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fi de acord cu mine’. Dacă ești în stare să faci asta, atunci am început să învățăm ce înseamnă democrația.

Rostul meu, în momentul în care nu voi fi ales, va fi să aduc democrația în țara asta, pe cât de mult mă ajută pe mine puterile mele. Nu numai în partidul meu, PNȚCD, dar prin Uniunea Mondială a Românilor Liberi, care a avut rezultate foarte frumoase și sunt încântat că Radu Câmpeanu a vorbit așa de frumos în Parlament despre activitatea exilului și rezultatele pe care le-a obținut. Va trebui ca noi, cei care cunoaștem datele fundamentale, mecanismul și respectul reciproc între oameni, care trebuie să existe ca să funcționeze o democrație, toată viața mea o voi devota acestui scop”.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost organizate în baza Decretului lege nr. 92 din 14 martie 1990. Constituția post-ceaușistă a fost adoptată în 21 noiembrie 1991 și ratificată în 8 decembrie 1991.

VIDEO: 17 mai 1990. Confruntarea televizată dintre Ion Iliescu, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu

72 de ani avea Ion Rațiu, când a candidat la prezidențiale. Radu Câmpeanu avea 68 de ani, iar Ion Iliescu 70 de ani.