Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a iniţiat o campanie de donaţii, în contextul eforturilor de ajutorare a victimelor incendiilor de vegetaţie care devastează Australia. Anunţul a fost făcut printr-un mesaj video, în care Ţiriac spune că fundaţia sa a donat 100 000 de dolari australieni Federaţiei Australiene de Tenis. Fostul sportiv i-a lansat o provocare Simonei Halep să se alăture cauzei.
„Australia trece prin cea mai mare catastrofă naturală a ultimilor zeci de ani. Iar noi, cei care am fost acolo, am jucat acolo, dar şi cei care auzim de ce se întâmplă acolo suntem alături de ei. Focul continuă, Australia are nevoie de ajutor. Fundaţia Ţiriac a donat astăzi încă 100 000 de dolari tenisului australian, care o să folosească aceşti bani pentru ajutorarea victimelor. Eu servesc această minge astăzi şi îi servesc direct Simonei la Melbourne, care, dacă doreşte să doneze, se alătură Fundaţiei Ţiriac. Australia are nevoie de ajutor, hai să fim o inimă cu ei”, a spus Ion Ţiriac în mesajul de lansare a campaniei.
Potrivit unui comunicat remis News.ro, preşedintele Federaţiei Române de Tenis va distribui 30 de mingi de tenis cu autograf, care vor ajunge la diverse personalităţi din lumea sportului şi nu numai. Acestea, la rândul lor, vor semna mingea şi vor face o donaţie în spirjinul celor afectaţi de incendiu.
Provocarea începe cu cei mai valoroşi jucători români de tenis ai momentului, Simona Halep şi Horia Tecău, urmând ca toţi cei care vor să se alăture campaniei de solidaritate să doneze şi să posteze un mesaj folosind hashtag-ul #AustralianOpenHeart.
Australia se confruntă de trei luni cu puternice incendii de vegetaţie, care au provocat atât pierderi de vieţi omeneşti, cât şi pagube materiale, fiind distruse numeroase locuinţe şi zeci de mii de hectare de teren.