Ion Ţiriac, un nou ATAC GROSLOAN la adresa Serenei Williams. Miliardarul român A JIGNIT-O GRAV

Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a atacat-o grosolan pe Serena Williams, posibilă adversară pentru Simona Halep în finala de la Wimbledon 2019.
Filip Stan
11 iul. 2019, 14:05
Ion Ţiriac, un nou ATAC GROSLOAN la adresa Serenei Williams. Miliardarul român A JIGNIT-O GRAV

Ion Ţiriac numit-o „băbuţă” pe marea campioană într-un interviu acordat pentru ProSport.

„Chit că băbuţa aia (n.r. – referire la Serena Williams) are 36 de ani sau 37, pentru tenis nu este foarte tânără. Să o spunem pe aia dreaptă, mai are şi kilogramele pe care le are, dar atunci când o rade, nici nu poţi să spui altfel pe româneşte, mingea se duce de două ori mai repede ca la oricare alta. Acum, dacă o mişti de două ori, nu mai ajunge, asta este sigur”, a spus Ion Ţiriac.

Simona Halep, prima reacţie după calificarea în finală la Wimbledon 2019

Miliardarul român l-a lăudat pe Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, despre care a spus că este unul dintre puţinii tehnicieni de voloare din tenis.

„Simona are un antrenor şi acum, este un român şi este în semifinale la Wimbledon (n.r. – interviul a fost publicat înainte de calificarea în finală). Vorbeşte şi cu Darren. În cartea mea, dar cu alte adrese, Darren este unul dintre foarte puţinii care cred că ştie ceva despre tenis. Vă dau un singur exemplu, acum două zile, domnişoara Simona Halep îmi spune: „Am bătut-o pe asta, dar am servit al dracului de prost. M-am dus şi m-am antrenat imediat după ce am terminat, m-am dus să servesc”. I-am spus: „Întreabă-l pe Darren ăsta, nu este el acolo, dar te vede pentru că îţi comentează meciurile. Eu aş arunca mingea mai jos”. „Vai de mine şi de mine, asta mi-a spus acum o oră şi el”. Sunt nişte lucruri pe care unul, într-adevăr, le pipăie şi le vede. Dar cineva apoi trebuie să le implementeze. Eu nu cunosc nicio altă implementare la sport decât repetiţia. Adică, acel lucru trebuie să-l respecţi de 1.000 de ori. După ce ai făcut asta, poţi să pretinzi că mingea trebuie să se ducă acolo. Jocul pe iarbă este ceva mai repede, deplasarea pe iarbă este puţin diferită. Dar fata asta are un talent ieşit din comun”, a afirmat Ion Ţiriac.

Simona Halep, în FINALĂ la WIMBLEDON 2019 după 6-1, 6-3 cu Elina Svitolina. Cu cine va lupta pentru TROFEU

Simona Halep, 7 WTA, s-a calificat, joi, în finala de la Wimbledon 2019, după ce a trecut cu 6-1, 6-3 de Elina Svitolina, 8 WTA. În finală, românca o va întâlni pe învingătoarea partideo Serena Williams- Barbora Strycova.

DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care te va face să râzi cu lacrimi. Este partea a treia a unei serii celebre
Capital.ro
Se schimbă banii. Decizia Băncii Centrale privind numerarul. Cum se modifică plățile cu cardul
Playtech.ro
Planta care alungă țânțarii și se întreține ușor. Oricine o poate crește în ghiveci
DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Adevarul
Cum încearcă nord-coreenii să ascundă un distrugător scufundat în fața lui Kim Jong-un. „Este un lucru rușinos”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Perioadă stresantă pentru această zodie. Trebuie atenție la tot pasul
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Continuă televonela în lumea bogătașilor. Impresara a reacționat după ce a văzut că milionarul și amanta se căsătoresc
kanald.ro
Pensiile și salariile din România ar putea fi înghețate timp de doi ani. Scenariul sumbru al specialiștilor
Cancan.ro
SINGURA carne care te ajută la slăbit și îți menține creierul sănătos, potrivit dr. nutriționist Mihaela Bilic: 'Ideal ar fi să o mâncăm de minimum 2 ori pe săptămână'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Serviciu militar obligatoriu. Risc imens pentru România. Un mare general dă alarma: Vom fi obligați
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Încă o doctoriță din Iași a murit, la doar 56 de ani. Anca ar fi făcut infarct chiar la muncă
MediaFlux
Pensionarii trebuie să mai aștepte banii promiși! Recalcularea pensiilor întârzie, sistemul fiind încă în teste
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un gigant mondial se extinde cu patru hoteluri de lux în România