Ion Ţiriac: „Când vine un nou ministru nu ştie nici unde sunt intrările până iese”

Fostul jucător de tenis susţine că sportul românesc va avea întotdeauna excepţii precum Simona Halep sau Ana-Maria Brânză, însă îi lipseşte o bază de selecţie care să producă sportivi. El consideră că proiectul grădiniţelor olimpice ar fi putut reprezenta un prim pas pentru renaşterea sportului.

Ţiriac a afirmat că instituţiile statului nu sunt împotriva unor măsuri care să ajute sportul, dar a subliniat că acesta e afectat de instabilitatea politică care duce uneori la schimbarea guvernelor după doar trei luni. Sportul românesc este uşor de ajutat prin prioritizarea lui, crede Ion Ţiriac. El a dat ca exemple Qatarul şi Ungaria, state care au investit în sport şi acum au început să obţină rezultate chiar şi la fotbal sau tenis, discipline unde nu aveau tradiţie.

Sportul ar trebui să primească de la bugetul de stat 1% din Produsul Intern Brut (PIB), pentru că nu poate trăi cu „0,020 şi ceva la sută” cât are în prezent, mai spune omul de afaceri în vârstă de 80 de ani. În opinia sa, degeaba are România olimpici la fizică, chimie şi matematică, dacă nu are „un popor sănătos din toate punctele de vedere”.

Ion Ţiriac o dă de gol pe Simona Halep: „E femeie, îşi doreşte copii”

Alte articole

Țiriac relansează un proiect ambițios în inima României. Suma pusă la bătaie pentru micul „oraș”

Nepotul lui Ion Ţiriac se pregăteşte să devină miliardar. Alexander Ţiriac a fost trimis la şcoală în Anglia

Ion Ţiriac a catalogat ca „utopic” faptul că Federaţia Română de Tenis nu primeşte de câţiva ani finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului, precizând că nu înţelege cum democraţia permite asemenea lucruri. El speră totuşi ca judecătorii să soluţioneze cât mai curând procesele pe care federaţia le are pe rol, iar situaţia să se deblocheze.

Simona Halep este capabilă să câştige orice turneu de Grand Slam, aşa cum poate să şi piardă, spune preşedintele despre jucătoarea numărul 2 mondial, pe care a recunoscut că nu o vede în locul său la conducerea Federaţiei Române de Tenis după retragere. El este de părere că Simona Halep ar trebui să îşi înfiinţeze o şcoală de tenis pentru că îi plac foarte mult copiii.

Domnule Ţiriac, săptămâna trecută mai mulţi campioni olimpici şi mondiali au făcut un apel în Senatul României, a fost ca un ultim strigăt de ajutor al sportului românesc. Credeţi că mai poate fi salvat sportul românesc?
Ion Ţiriac: Sunt 30 de ani de când am sărit dintr-un sistem în altul. Emerging country (n.r. – ţară în curs de dezvoltare), emerging cetăţeni şi aşa mai departe… dar din păcate tranziţia asta de la stat la privat nu s-a făcut la noi. În măsura în care alte ţări au fost pregătite pentru treaba asta, au făcut-o mai repede sau au avut o moştenire dintotdeauna. Sportul la noi înainte de ’90 a fost o treabă naţională, de stat. A mai fost şi un vehicul ca România să fie pe mapamond… am stat la masă cu oricine pe vrea aia cu sportul. S-a văzut la Sydney (n.r. – Jocurile Olimpice de la Sydney 2000) moştenirea pe care o avea (n.r. – sportul românesc) de la generaţiile dinainte şi am adus medaliile pe care le-am adus. Dacă nu se ia o măsură radicală socială, nu atât pentru sport, cât pentru tineret, o să rămânem de râsul lumii. Iar în curând lumea nu o să-şi mai aducă aminte de cine am fost (n.r. – în sport). Adică 90% dintre cetăţenii României de azi nu l-au văzut nici pe Ţiriac, nici pe Năstase… nici chiar pe Hagi, care e mult mai tânăr ca noi. Darămite pe Nadia în 1976. Excepţii vor fi totdeauna. Va fi o Halep azi, o Ana-Maria Brânză la scrimă, o să mai fie ceva la judo… însă o selecţie naturală nu avem. Nadia Comăneci are 3.800 de copii între 4 şi 6 ani la turneul ei de la Oklahoma. Nu New York, nu Los Angeles, la Oklahoma. Iar Federaţia Română de Gimnastică are 250 de copii în toată ţara. Cum să te baţi cu ei? Deci în loc să ne plângem ar trebui să facem ceva. Primul pas ar fi putut fi cele 1.000 de grădiniţe olimpice, să le spun aşa… De ce s-a oprit (n.r. – proiectul grădiniţelor sportive) şi cine e responsabil? Dacă dumneata cauţi mâine un responsabil, nu găseşti. De ce s-a oprit? Pentru că nici nu plecase ca lumea, că în afară de cei 4 sportivi, mi se pare Camelia Potec, Szabo şi cine mai era, care puteau să ducă greul la selecţie… trebuia să mai fie cineva de la Ministerul Învăţământului, de la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătăţii şi să facă ce trebuia să facă. Am ajuns la concluzia că e foarte, foarte greu să faci ceva dacă nu-i pasă nimănui de muncă. Nu că ar fi contra cineva, eu am fost cu pălăria în mână peste tot… şi eu şi cei 50 de medaliaţi cu aur care s-au dus la cei care au fost aleşi, nu la cei care au fost numiţi. Să sperăm că iese ceva, dar mai mult nu am cum să vă spun.

În anul 2000, pe când eraţi preşedintele COSR, spuneaţi că dacă atunci nu se face ceva, sportul românesc va dispărea. În ultimii 20 de ani România a avut aproape tot atâtea Guverne, de toate culorile politice, şi totuşi niciun partid nu a acordat atenţie suficientă sportului. Aveţi vreo explicaţie?
Ion Ţiriac: Explicaţia e cum nu se acordă prioritate nici altor treburi care la noi erau primordiale: infrastructura, trecerea la privat mult mai repede, să taie birocraţia. Aici e problema mare, pentru că nimeni nu acordă nimic, pentru că iar vin alegeri, vin alegeri, vin alegeri. Dacă sunt anticipate, dacă sunt normale, toată lumea caută numai să câştige câteva voturi în plus care se erodează, bineînţeles, după aia. Pe de altă parte, niciodată nu o să fie un partid politic sau oricine ar fi care să poată să facă un Guvern perfect numai din punct de vedere politic. Pentru că la fiecare post îţi trebuie oarecum omul nimerit să îşi facă treaba. Dar care e omul ăla nimerit dacă după trei luni se schimbă iar? Când vine un nou ministru nu ştie nici unde sunt intrările până iese… că ieşirea aia o ştie. Asta nu e bine. Ne-am câştigat o reputaţie destul de negativă, ca să spun fără prea mari cuvinte, din pricină că nu avem o stabilitate care să ducă ceva mai departe decât au dus-o cei anteriori.

Dumneavoastră dacă prin absurd, sau nu, aţi fi premierul României care ar fi prima decizie pe care aţi lua-o pentru a ajuta sportul?
Ion Ţiriac: Sportul românesc ar fi foarte uşor de ajutat. Nu avem de inventat nici mingea de tenis, nici aia de fotbal şi apa din bazinul de nataţie. E foarte adevărat că nu avem o bază materială pentru aşa ceva, dar şi baza asta precară pe care o avem nu o folosim ca lumea. Adică noi folosim nişte bani numai ca să supravieţuim. Iar cu asta nu se poate nici investi, nici termina. Şi atunci ar trebui să faci ceva la sportul de masă în primul rând. După care să spui că după următorii 8 ani eu nu am nicio pretenţie, pot să pierd două cicluri olimpice, dar uite cum cresc. Şi avem exemple… uite la Doha, Qatar, e adevărat, un emirat cu bani fără sfârşit, dar a făcut din sport prima prioritate. Iar după 15 ani câştigă campionatul Asiei la cluburi, Qatar care nu avea fotbal deloc. Să ne uităm la maghiari, a spus (Viktor) Orban că sportul e prioritatea lui numărul 1, pentru că e sănătate, e şi învăţământ, sunt de toate. Şi se vede peste tot, la tenis maghiarii nu existau. Iar acum au 3-4 fete în primele 100, dar bune, nu numărul 99 sau 98. Au şi 2-3 băieţi care vin acum şi au juniori fără de sfârşit. Au campionate, au evenimente… şi nu numai la tenis. Au făcut Campionate Mondiale de înot, fac acum Campionatul Mondial de fete la tenis, adică Fed Cup. Însă trebuie să şi vrea cineva. La sport trebuie să fie cineva… (n.r. – fost sportiv) Şi am încercat, dar, cu tot respectul şi dragostea pentru fetele astea două care nu puteţi să vă închipuiţi ce mi-au făcut mie la Sydney, şi Szabo şi Lipă. Dar ele au fost prea timide când au fost la minister acolo. Am rugat-o şi pe Szabo… i-am spus: „Mică, aşa cum eşti tu, urcă-te pe masă”. Nu poate să trăiască sportul şi tineretul cu 0,020 şi nu ştiu cât la sută. Nu ai cum. Mai bine ne luăm la revedere de la toată lumea şi vedem ce va fi. Dar speranţa moare ultima şi tot sper că de mâine începând poate vine altcineva care poate ne duce mai departe.

Pentru că tot vorbeaţi de sume, sportul mondial a devenit un business, dumneavoastră sunteţi om de afaceri, v-aţi gândit vreodată care ar fi suma de care are nevoie sportul românesc anual de la bugetul de stat?
Ion Ţiriac: La sume nu poţi să te gândeşti şi nici nu ştii la cât să te gândeşti, dar ştii care sunt treburile… Dacă noi cheltuim 2% pentru armată (n.r. – din PIB) şi ne pregătim să ne batem cu cine? Cu Sfântul Petru, cu cineva din aer? Poate o să ne batem cu coronavirusul ăsta, că noi cu altcineva nu avem de ce să ne batem. Păi atunci de ce să nu dai 1% (n.r. – din PIB) tineretului şi copiilor, pentru că viitorul naţiunii acolo stă. Degeaba avem noi olimpici la fizică, la chimie, la matematică, la tot, dacă nu avem un popor sănătos din toate punctele de vedere. Americanii spun că academicul este o treime din ceea ce trebuie să înveţe un tânăr, fie la liceu, fie la universitate. A doua treime este sportul… şi mi s-a întâmplat mie, zic: „Cum, eu dau 80.000 pe an pentru un elev la un liceu şi academicul e o treime?”… „Da, dacă nu te duci dumneata în altă parte dacă vrei”. „Înţeleg că a doua treime este sportul, pentru că de aia a venit aici, că altfel îl ţineam la Monte Carlo pe metru pătrat. Şi a treia?”… „A treia treime sunt relaţiile. Dintre copiii ăştia, unul o să fie preşedinte la Bank of America, unul la Citibank”… Şi băiatul ăla care a fost puţin mai închis la culoare a fost coleg la Harvard cu preşedintele nostru de la ATP al tenisului european. Au stat nu în aceeaşi clădire, în acelaşi apartament timp de 4 ani. Deci relaţiile astea se fac de atunci, nu se fac peste drum. Şi asta e educaţia. Noi ce facem? Avem destui băieţi deştepţi, oameni ca lumea, fete senzaţionale, dar… să sperăm că vom avea un viitor mai roz.

Aţi venit la conducerea Federaţiei Române de Tenis când nimeni nu se aştepta. Mai sunteţi şi sunteţi la fel de optimist că veţi reuşi să deblocaţi situaţia federaţiei?
Ion Ţiriac: Federaţia Română de Tenis este blocată de 4 ani pentru un subiect care nu îmi convine în ziua de azi să îl discut pentru că e încă un proces în curs. Este utopic ce se întâmplă. Este de neînţeles cum totuşi democraţia asta permite asemenea lucruri. Că cineva numai pentru a te ţine pe loc şi a pune beţe în roate poate să facă aceste lucruri. Din păcate, judecătorii sunt în grevă. Să sperăm că ies din grevă şi că se va judeca repede, pentru că Federaţia Română de Tenis are nevoie de o finanţare pe care nu a primit-o de patru ani. E o federaţie care a avut semifinală de Campionat Mondial de fete (n.r. – Fed Cup), cu câştigătoare de Wimbledon, câştigătoare de Roland Garros… un motor senzaţional pentru tineretul român, în special la tenis.

Multă lume se întreabă care este următorul turneu de Grand Slam pe care îl va câştiga Simona Halep…
Ion Ţiriac: Simona Halep joacă săptămâna asta un turneu. După părerea mea cel mai important meci este cel de mâine să-l câştige. Pentru că dacă nu îl câştigă pe cel de mâine, atunci nu câştigă sigur nici finala. Revin înapoi şi spun că Simona e capabilă să câştige orice Grand Slam, aşa cum e capabilă să şi piardă, pentru că e omeneşte, dar e o jucătoare care are suişurile şi coborâşurile ei.

Simona Halep a declarat recent că este la finalul carierei, o vedeţi după retragerea din activitate în locul dumneavoastră la conducerea federaţiei?
Ion Ţiriac: Eu sper că nu. Eu sper ca după să îşi facă ea o şcoală (n.r. – de tenis), pentru că îi plac copiii foarte mult. Hârţogăriile şi toate treburile astea poate să le facă oricine.