De la jumătatea lunii octombrie, Ion Ţiriac este proprietarul unui al doilea turneu de tenis din circuitul ATP, pe lângă competiţia Masters 1000 de la Madrid omul de afaceri urmând să organizeze turneul de la Dusseldorf, din seria ATP 250. 2,1 milioane de dolari a plătit Ion Ţiriac pentru a cumpara turneul din Germania.
Dincolo de acest lucru, jurnaliştii de la tennis.com consideră că Ţiriac a dat o adevarată lovitură, mai ales că a reuşit să mute competiţia cu o săptămână înainte de Roland Garros, când întreaga atenţie este îndreptată către tenis.
Conform ziare.com, americanii au scris: „Că-l iubiţi sau îl urâţi, Ion Ţiriac face lucrurile să se întâmple. Iar ultima sa mutare este o idee genială. Şi-a unit forţele cu fostul jucător german Rainer Schuettler pentru a cumpăra drepturile de a găzdui turneul ATP 250 de la Dusseldorf. Ăsta e Ţiriac, muta inteligent şi rapid!„.
În plus, aceştia sunt surprinşi de faptul că Ţiriac i-a convins pe cei de la Eurosport să asigure, pentru prima dată în istorie, transmiterea unui turneu de tenis. Până în prezent, televiziunea doar retransmitea turneele.