Ionel Dancă despre decizia CCR în cazul Kovesi: Este un atentat la ordinea de drept constituţională

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat miercuri că decizia CCR cu privire la revocarea şefei DNA reprezintă un atentat la ordinea de drept constituţională.
Romania TV
30 mai 2018, 15:53
Ionel Dancă despre decizia CCR în cazul Kovesi: Este un atentat la ordinea de drept constituţională

„Decizia CCR de astăzi privitoare la conflictul constituţional sesizat de ministrul Justiţiei în privinţa propunerii de revocare a procurorului şef al DNA este, pentru PNL, un atentat la ordinea de drept constituţională, o lovitură dată ordinii de drept constituţionale din România, pentru că reprezintă un atac la atribuţiile preşedintelui României, la cea mai înaltă funcţie în stat, cu cea mai mare şi mai puternică legitimitate populară. Decizia CCR este contradictorie cu propria jurisprudenţă, cu alte decizii în privinţa modului în care preşedintele României îşi exercită atribuţiile şi este împotriva opiniilor exprimate chiar de Comisia de la Veneţia cu privire la mecanismul de partajare a responsabilităţilor în privinţa propunerilor de revocare şi numire a magistraţilor. PNL va informa reprezentanţii Comisiei de la Veneţia în cadrul vizitei pe care aceştia urmează să o facă în România cu privire la situaţia creată şi atrage atenţia că asistăm la o încălcare gravă, flagrantă a ordinii de drept constituţionale, care a fost consfinţită de litera şi spiritul Constituţiei”, a spus Dancă, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că decizia CCR, practic, subordonează preşedintele României ministrului Justiţiei, „ceea ce este inacceptabil şi ceea ce Constituţia nu prevede”.

„Suntem în analiză cu privire la toate posibilităţile legale pe care le putem întreprinde într-o astfel de situaţie. Situaţia creată nu poate să ne fie indiferentă şi nu poate să fie indiferentă oricărui cetăţean român responsabil, nu poate asista în mod pasiv la ceea ce se întâmplă acum şi este dreptul PNL, ca principal partid de Opoziţie, să-şi exprime indignarea şi să facă uz de toate posibilităţile pe care le are la îndemână pentru a se opune acestei interpretări date de CCR cu privire la modul în care Constituţia a prevăzut exercitarea puterilor în stat”, a afirmat Ionel Dancă. 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster