Parteneriatul cu Real Betis Baloncesto vizează un proiect pe mai mulți ani, rolul lui Ionuţ Georgescu fiind acela de scouter pe zona Europa de Est și, în particular, în România.
Prin această colaborare, puternicul club spaniol își deschide porțile pentru tinerii talentați, cu potențial, care vor primi o șansă de a face parte din ”cantera” (Academia de Tineret) a clubului Real Betis Baloncesto.
Ionuţ Georgescu a început, încă din luna noiembrie, să monitorizeze atent și aprofundat mișcarea juvenilă din România, trimițând rapoarte de scouting către managementul clubului spaniol. Prin această colaboare, tinerii jucători de baschet din România vor beneficia de avantajul de a avea o ușă în permanență deschisă spre o școală de baschet cu rezultate impresionante, așa cum este cea spaniolă.
Dacă la nivel de seniori, Real Betis Baloncesto se poate lăuda cu participări în Euroligă și Eurocup – jucând finala acestei competiții în 2011, la nivel de juniori și tineret Academia clubului din Sevilla a primit îndrumarea unor antrenori cu reputații și rezultate extraordinare la nivel de seniori, care au vizat dezvoltarea unei pepiniere proprii – Juan Plaza, Aito Garcia Rennes sau Pedro Martinez.
Astfel, printre jucătorii produși sau dezvoltați de Real Betis Baloncesto se numără: Kristaps Porzingis (Draftat al 4lea de New York Knicks în 2015, după ce a câștigat Eurocup Rising Star și a fost numit ACB All Young Players Team în tricoul alb-verde), Willy Hernangomez (acum la Charlotte Hornets) sau Tomas Satoransky (5 ani la Real Betis Baloncesto, acum la Chicago Bulls).
De asemenea, Beka Burjanadze, Joan Sastre sau Ondrej Balvic sunt doar câțiva dintre jucătorii pe care Betis i-a lansat către baschetul mare și care evoluează acum în ACB. Totodată, în alb-verde a fost îmbrăcat pentru un sezon și Emi Câțe, ”tricolorul” nostru fiind foarte apreciat de toți cei din club.
Ionuţ Georgescu a vizitat Academia Real Betis Baloncesto și a rămas impresionant de atenția pe care clubul i-o acordă fiecărui jucător. În afara autohtonilor, a remarcat un număr în creștere al jucătorilor internaționali. Sunt acolo copii cu vârste între 13 și 18 ani, veniți din Franța, China, Ucraina, Danemarca, Portugalia sau Africa. Fiecare dintre aceștia este îndrumat pentru a se dezvolta atât din punct de vedere baschetbalistic cât și educațional.
Atenția la detalii în ceea ce privește organizarea și planul de pregătire, cât și grija față de latura umană a fiecăruia dintre ei, au fost argumentele care l-au convins pe Georgescu că Real Betis Baloncesto este un club spre care ar avea încrederea de a-i îndruma pe copiii și părinții din România.
Secția de baschet se află sub umbrela clubului de fotbal Real Betis Balompie, iar proiectele de viitor care vizează, de exemplu, și construirea celui mai modern complex sportiv din Europa, reprezintă dovezi clare că în frumosul oraș din Andaluzia sportul este cu adevărat o prioritate.
Parteneriatul va cuprinde, printre altele, organizarea unui camp anual sub egida și metodologia Real Betis Baloncesto, un eveniment prin care ne dorim să ridicăm ștacheta – organizatoric, sportiv și educațional – față de tot ceea ce s-a realizat până acum în România și în zona balcanică. Primul camp va fi la Sibiu, în perioada 27 iulie – 1 august, anul curent.
În curând, IG Hoops, compania de management sportiv pe care Ionuţ o administrează va lansa o platformă dedicată tuturor proiectelor în care sunt implicat.
„Vreau să le mulțumesc pentru încredere oficialilor clubului Real Betis Baloncesto – domnii Miguel Angel Jimenez (General Manager), Andres Garcia (Asistent General Manager), Juanma Rodriguez (Director Sportiv), Asier Alonso Sainz (Asistent Director Sportiv), Juanma Pino (Director de Cantera) și Pastor Planelles (Coordonator Cantera).
Așa cum i-am transmis și domnului Curro Segura, antrenorul echipei de seniori Coosur Real Betis Baloncesto, mi-aș dori foarte mult ca peste câțiva ani să regăsim în puternicul campionat spaniol, în tricoul alb-verde al lui Real Betis Baloncesto, jucători români talentați, care să aibă o șansă unică de a-și fructifica talentul într-un sistem profesionist, care să le ofere atât un nivel superior de pregătire baschetbalistică, o concurență sportivă care să-i scoată din zona de confort, motivându-i să se autodepășească, cât și un stil de viață de o calitate superioară celui din România”, a transmis Ionuţ Georgescu.