Tatăl şi bunica lui Ionuţ Gologan plâng întruna după ce băiatul lor, condamnat definitiv la moarte în Malaysia, i-a sunat de la mii de kilometri pentru câteva minute.
„M-a sunat azi din Malaysia. M-a sunat şi joi, dar am vorbit puţin. Azi m-a sunat din nou. Mi-a zis: «Tată, nu mai rezist! M-am săturat de orez, numai orez îmi dau la masă, mi-au scos şi carnea, şi laptele, şi oul, şi ce mai aveam în meniu. Acum dorm direct pe ciment, mi s-a luat şi salteaua de burete, de doi centimetri jumătate, şi dorm direct pe ciment. Mai am două măsele în gură şi mă dor îngrozitor, mă dor nemaipomenit de rău, dar nu am bani nici să le tratez, nici să le scot. Faceţi ceva că nu mai suport, sunt tratat mai rău ca un animal, mai rău ca un câine!» (…) “, spune tatăl lui Ionuţ Gologan pentru ziarulring.ro.
“Nu mi-a mai spus nimic altceva… dacă s-a mai schimbat ceva în viaţa lui după condamnare. Că nu am vorbit decât un minut jumătate sau două şi eu, şi bunica. Atât mi-a mai zis: «Tată, nu e adevărat nimic din ce s-a spus în presa din ţară. Nu am psoriazis, nu am fost abuzat sexual pentru că stau singur în cameră. Mă scot la plimbare pe un culoar lung de opt metri şi nu vorbesc cu nimeni, nu mă întâlnesc cu nimeni. Ce mai iau bătaie uneori de la gardieni când se supără câte unul». L-am întrebat dacă a primit scrisorile de la noi şi mi-a spus că nu, că le citeşte tot pe alea vechi. Despre proces nu mi-a spus decât că primul avocat, pe care l-a avut şi la celelalte procese, a râs tot timpul cu sultanii, cu judecătorii de acolo. Doar al doilea avocat i-a luat apărarea. Ionuţ mi-a spus că, la proces, n-a apucat să zică nimic, absolut nimic. Atât a apucat să-mi spună, că era cu câtuşele la mâini şi poliţaii unul în stânga şi celălalt în dreapta. Mai mult n-a putut să-mi zică. Mi-a spus: «Tată, mai mult nu pot să-ţi zic, că se închide telefonul şi nu am voie să-ţi spun»“, spune tatăl românului condamnat la moarte.
Dumitru Gologan ne-a mai precizat că fiul său “e tot în puşcăria unde a fost până acum”, a condamnaţilor la moarte, “închisoarea morţii”. Şi a adăugat: “Cred că tot acolo o să-l ţină, dar dacă astea vor fi condiţiile de hrană şi de dormit, nu ştiu cât mai rezistă băiatul meu. Autorităţile să facă ceva pentru drepturile lui, că nu e un câine, e un om! L-au condamnat la moarte, nu la o viaţă de câine! Şi un câine dacă-l vezi pe stradă tot îi dai o bucată de pâine…”. Dumitru Gologan spune că este pregătit să meargă din nou în Malaysia să-şi vadă băiatul, să-l îmbărbăteze, să-l mai strângă o dată în braţe. Poate nu pentru ultima dată…