Ionuţ Negoiţă: Anunţ oficial că mă retrag de la Dinamo. Decizia mea este ireversibilă

Patronul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat, luni seară, că se retrage de la gruparea bucureşteană, el precizând că decizia sa este ireversibilă şi că echipa are bugetul asigurat până la finalul sezonului.
Alina Costache
13 nov. 2017, 16:32
Ionuţ Negoiţă: Anunţ oficial că mă retrag de la Dinamo. Decizia mea este ireversibilă

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a anunțat, luni seara, la postul Digi Sport, că intenționează să vândă clubul de fotbal, prețul pentru care este dispus să îl cedeze ridicându-se la 4 milioane de euro.

„Într-adevăr, am înţeles că greşeala mea e că am preluat un club cu datorii foarte mari. După aproape cinci ani petrecuţi la Dinamo, cu bune şi rele, nu consider că sunt înfrânt. Nu am câştigat campionatul, nu am făcut mari minuni, dar Dinamo trăieşte. Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. Sută la sută aceasta e decizia mea, chiar dacă în trecut am mai cochetat cu ideea însă am revenit. Preţul e unul modic, doar ca să luăm licenţa am dat câteva milioane. Am decis cu sufletul când am venit, pentru că nu era altă soluţie. Mai am să îi dau domnului Badea două milioane şi eu vreau încă două. Vreau să îi ofer posibilitatea celui care vine şansa să poată face performanţa. Eu doar în Săftica am investit un milion de euro. Cumperi un club care are Săftica, care are autocar şi zeci de maşini. Probabil doar partea materială valorează spre patru milioane”, a mai spus Negoiţă la Digi Sport.

El a precizat că are speranţe că se va găsi un investitor pentru Dinamo. „Eu în seara aceasta anunţ oficial că mă retrag. Las pe mâini bune echipa, bugetul este asigurat până în vară. Cine vine, şi sunt aproape convins că cineva va veni, avem toate condiţiile, totul e să vină cu un plus de energie şi de entuziasm pentru ca echipa să facă acel pas către o performanţă mult mai înaltă. Mi-aş dori să vină un investitor cum văd la CFR Cluj, care are potenţă financiară şi s-a pus pe treabă foarte bine. Dinamo e un brand mult mai mare decât CFR şi atunci înseamnă că sunt speranţe şi pentru Dinamo să găsească un investitor. Am un regret, că aş fi putut face mult mai mult, dar am făcut tot ce am ştiut şi am putut mai bine. Mi-aş fi dorit un titlu. Nu am avut niciun noroc”, a mai afirmat Ionuţ Negoiţă.

Acesta a adăugat că nu va vinde jucătorii din lot în grup, dar a admis că există discuții cu alte cluburi pentru transferul jucătorilor Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu. De altfel, în urmă cu câteva zile, Negoiță a ajuns la un acord pentru cedarea fotbalistului Valentin Costache la CFR Cluj, parafarea transferului urmând să aibă loc în pauza competițională din iarnă.

Omul de afaceri Ionuț Negoiță a devenit acționar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deținut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiță a devenit acționar majoritar cu 90 la sută în luna martie a anului 2013 după ce a achiziționat și procentele deținute de Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație