Ionuţ Negoiţă, audiat la PARCHET în „Dosarul Insolvenţei”. Ce riscă dacă va fi trimis în judecată pentru FRAUDĂ

Ionuț Negoiță a fost audiat, miercuri, la Parchetul București, în cazul de bancrută frauduloasă în care e acuzat că ar fi comis o fraudă de 18 milioane de lei (3,9 milioane de euro).
Filip Stan
13 dec. 2017, 15:38
Ionuţ Negoiţă, audiat la PARCHET în

Ionuț Negoiță este acuzat că în perioada 2014-2016, când Dinamo a fost în insolvență, ar fi ascuns, împreună cu administratorul special al clubului, active în valoare de 18 milioane de lei, care nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciați creditorii societății.

Dumitru Dragomir aruncă BOMBA despre Ionuţ Negoiţă. „Nu scapă fără 15 ani de puşcărie dacă intră DNA-ul pe fir!”

Acuzaţia de bancrută frauduloasă se aplică unei persoane care falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate sau înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active. Dacă este găsit vinovat, acuzatul poate primi o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

„Încă mai caut cumpărător pentru Dinamo”, a spus Ionuţ Negoiţă după ce a ieşit de la Parchet.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Banii pe care românii sunt obligați să-i achite. ANAF a ordonat termen legal 25 aprilie. Nu poți evita plata
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Închiderea balconului, prilej de amenzi uriașe. Primăria ți-l poate demola. Lege nouă în 2025
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta