„Pentru noi a fost o seară frumoasă, cu o echipă susținută permanent de public. Căldura publicului i-a făcut pe băieți și aibă o astfel de prestație. Nu pot spune că aceasta este echipa pentru meciul cu Franța. Sper să nu mai avem altă problemă medicală, în afara celei avute de Chiricheș. A fost o partidă bună de verificare și o victorie meritată. Cu Franța trebuie să avem încredere, curaj”, a declarat Iordănescu la Dolce Sport.

Stanciu spune că forţa grupului reprezintă principalul atu al României la Euro.

„Mă simt bine, am avut un sezon bun şi mi se pare că merg pe aceeaşi linie şi la naţională! Tricoul cu numărul 10 nu e o povară! Mă ambiţionează şi sper să ofer şi mai mult! Sincer nu mă gândeam că voi ajunge în această poziţie, e mai mult decât mă aşteptam. Mă bucur că fac parte din echipa României şi sper să facem un turneu final bun şi să-i facem fericiţi pe toţi românii. A fost un joc ok din punctul meu de vedere. Am înscris două goluri foarte repede şi asta ne-a uşurat foarte mult misiunea. Cu Franţa va fi cu siguranţă diferit, dar sperăm să facem un meci bun. Mă simt foarte bine în acest sistem, mai ales că pe acelaşi post joc şi la Steaua. Îmi place să primesc mingea acolo şi să mă întorc cu faţa direct spre fundaşii adverşi. Trebuie fim foarte concentraţi cu Franţa, să fim o echipă compactă, să alergăm unul pentru celălalt. Eu zic că şansele sunt 50-50, iar acum vom avea timp să-i studiem şi mai bine. Ei au jucători de calitate, dar şi noi le putem pune probleme cu forţa grupului”, a declarat Nicolae Stanciu la Dolce Sport, imediat după meci.

Adi Popa spune că este o victorie de moral şi îşi doreşte măcar un egal cu Franţa, în meciul de deschidere cu Franţa.

„Sunt un pic obosit, dar e normal, am alergat mult. Părerea mea este că am făcut un meci destul de bun, am înscris aproape la fiecare ocazie. Asta nu poate decât să ne bucure, dar cu Franţa va fi cu totul alt meci. Presiunea e pe Franţa, noi nu avem nimic de pierdut. Ne dorim să nu pierdem, şi un 0-0 e OK. Din punctul meu de vedere, apărarea nu scârţie. Am primit un gol, asta nu este o problemă”, a declarat Adi Popa la TVR.