Au fost ridicate acreditările ambasadorului iordanian în Coreea de Nord, cu reşedinţa la Beijing, şi ambasadorului nord-coreean în Iordania, cu reşedinţa la Damasc.
Decizia a fost luată „în conformitate cu politica aliaţilor Iordaniei în această problemă”, a declarat agenţiei o sursă guvernamentală, care a apreciat că relaţiile dintre Amman şi Phenian „nu au fost niciodată strânse”.
Citeşte şi Diplomat rus: Dacă se sistează aprovizionarea cu petrol a Coreei de Nord, ar putea izbucni un război
France Presse reaminteşte că Statele Unite au cerut la sfârşitul lui noiembrie 2017 tuturor ţărilor să îşi sisteze relaţiile comerciale şi diplomatice cu Coreea de Nord, care a efectuat anul trecut mai multe teste în vederea înarmării nucleare şi cu rachete. Iordania este un aliat apropiat al SUA, menţionează agenţia citată.