Dinamo nu are cum să mai scape locul 4, care o califică în Europa League, dar emoţiile vin din afara terenului. Ionuţ Negoiţă trebuie să achite către instituţia statului suma de 200.000 euro până pe 25 mai, informează GSP.
„Dacă Negoiţă îşi duce la bun sfîrşit intenţia de a vinde clubul şi de a rămîne, până atunci, doar pe cheltuieli curente, făcute sub mandatul său, Dinamo riscă să nu participe în Europa, cu toate că va termina pe un loc ce asigură accesul în cupele continentale. Aceasta pentru că UEFA nu permite cluburilor care au datorii la stat să participe în competiţiile sale”, au explicat surse apropiate lui Dinamo.
Actuala conducere a lui Dinamo a mai plătit în jur de două milioane de euro, doar către stat, în ultimul an, în baza unor „datorii istorice”, iar ANAF a acordat diverse înlesniri de plată pentru că, altfel, clubul risca să nu ia licenţa în ultimele două sezoane.