Potrivit avocaţilor lui David Serrano, proprietarul terenului pe care fusese construit ilegal puţul, Julen ar fi murit chiar în timpul operaţiunilor de salvare, în cursul cărora copilul ar fi fost lovit din greşeală de o unealtă specială pentru săpături de acest fel.
Puţul săpat ilegal avea un diametru de aproximativ 25 de centimetri, dar avea o adâncime de 110.
Potrivit avocaţilor lui David Serrano, Julen ar fi murit în urma operaţiunilor de salvare, lovindu-se de o unealtă folosită la săpături.
Tragedia s-a petrecut în data de 13 ianuarie, potrivit 7sur7.
Echipele de salvare au lucrat neâncetat timp de 13 zile pentru a da de urma copilului căzut în puţ. Copilul fusese prins în puţ, la o adâncime de 70 de metri.
Proprietarul David Serrano este acum anchetat pentru această tragedie, în care este acuzat de omor involuntar. Potrivit avocatului său, echipele de salvare au acţionat cu un dispozitiv special pentru tasarea solului pe o porţiune din construcţie care se afla chiar deasupra capului său.
Selon sa défense, les sauveteurs ont envoyé une lourde pioche, dix fois de suite, sur le bouchon de terre qui se trouvait au-dessus de la tête de l’enfant.