IPP: Topul celor mai activi parlamentari. Vezi cât a „muncit” parlamentarul care te-a reprezentat

Potrivit clasamentului realizat pe baza indicelui IAP, femeile s-au dovedit cu peste 34,5% mai active decât bărbații. În Senat, indicele IAP realizat de doamne a fost dublu față de cel al domnilor. Cu toate acestea, în Top 15 parlamentari se află doar trei femei. Raportat la indicele IAP, Senatul României a fost mai mare cu 25% mai mare decât al Camerei Deputaților.  IAP este o completare la monitorizarea activității parlamentare pe care o face anual Institutul de Politici Publice (IPP) din anul 2005 până în prezent, în „Raportul de monitorizare: oglinda activității parlamentarilor”.
Filip Stan
08 dec. 2016, 12:52
IPP: Topul celor mai activi parlamentari. Vezi cât a

Cel mai activ parlamentar a fost, în această legislatură, Valeriu Zgonea (IAP 1016.25). Performanța lui Valeriu Zgonea ia în calcul numărul impresionant de intervenții (4029 luări de cuvânt), dar marea lor majoritate fiind în calitate de Președinte al Camerei Deputaților. Valeriu Zgonea nu a avut nicio întrebare, interpelare sau
moțiune semnată.

În ceea ce privește activitatea grupurilor parlamentare, cel mai harnic grup din Parlament continuă să fie cel al parlamentarilor neafiliați, cu un indice al activității parlamentare de 66.23.

Această creștere se datorează în mare parte reordonării grupurilor parlamentare și în special ieșirii din PSD a lui Valeriu Zgonea. Cel mai activ județ, din punctul de vedere al indicelui IAP obținut de
senatorii și deputații trimiși în Parlamentul României, este județul Vaslui (medie IAP 104.21). La polul opus se află județul Caraş-Severin (medie IAP 20.7).

Indicele agregat al Activității Parlamentare (IAP) măsoară gradul de implicare și activitate politică și a fost construit pentru a atrage atenția asupra activității depuse de aleșii poporului în
Parlamentul României.

Calculele au luat în considerare toți deputații și senatorii care au deținut un mandat în actuala legislatură. În prezent sunt activi 349 de deputați și 157 de senatori din totalul de 594 de demnitari care au
deținut un mandat începând din decembrie 2012.

Concret, IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare, calculat după cum urmează:

IAP = IL*30% + LC*25% + DP*20% + ITP*15% + M*10%, unde:
IL – inițiative legislative
LC – luări de cuvânt
DP – declarații politice
ITP – întrebări și interpelări
M – moțiuni

IAP la nivel individual este un indice cantitativ. Cea mai mare pondere în alcătuirea sa o au inițiativele legislative (în proporție de 30%), urmat de luările de cuvânt (25%), declarațiile politice (20%), întrebări și interpelări (15%) și moțiuni (10%).

Ce este indicele activității parlamentare?

Pentru monitorizarea activității parlamentare a fost creat un indice cu ajutorul căruia am clasificat activitatea deputaților și senatorilor în actualul mandat, dar și a grupurilor parlamentare. În această ediție, pentru prima dată, a fost introdus și clasamentul pe județe. Indicele activității parlamentare (în continuare IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României, și anume inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de cenzură semnate.

În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislaturi la 22 decembrie 2012 până la 6 decembrie 2016, așadar în actualul mandat parlamentar, am stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual pentru fiecare parlamentar, dar și la nivelul grupurilor parlamentare și la nivel județean. Analiza de față reprezintă a patra ediție a raportului asupra activității parlamentare; IAP a fost calculat pentru prima dată în decembrie 2013, la încheierea primelor două sesiuni parlamentare din actualul mandat.

Topul parlamentarilor în funcție de gen

Femeile din Parlamentul României s-au dovedit a fi cu peste 34,5% mai active decât bărbații, în prezenta legislatură. IAP-ul acestora este de 63,84, față de cel al colegilor bărbați, de doar 47,45.
 
Cele 56 de deputate s-au dovedit a fi cu 20,22% mai active decât cei 360 de deputați, iar cele 13 senatoare sunt cu 100,8% mai active decât cei 165 de senatori. Calculele iau în considerare activitatea tuturor demnitarilor, inclusiv a celor care și-au dat demisia de-a lungul acestei legislaturi. Din totalul de 594 de demnitari, în prezent mai sunt activi 506 deputați și senatori. Dintre acești doar 1 din 8 parlamentari este femeie. Mai mult, numărul femeilor senator a scăzut la finalul acestei sesiuni parlamentare de la 13 senatoare la 11.

Topul celor mai active deputate și senatoare
 
Prenume/Nume    Grup parlamentar    Indicele activității parlamentare       

Top 3 – cele mai active deputate       
Maria-Andreea PAUL    PNL    181,8       
 Claudia BOGHICEVICI    PNL    166,25       
Ana BIRCHALL    PSD    163,7       

Top 3 – cele mai active senatoare       
Cristiana-Irina ANGHEL    LC    406,4       
Doina-Elena FEDEROVICI    PSD    213,65       
Doina SILISTRU    PSD    138,15    

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Bancnotele banale care se vând acum cu aproape 2.000 de euro. Se aflau în buzunarul oricărui român acum ceva ani
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Revenire de senzație în TV. Pauza de mulți ani a luat final
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Donald Trump amenință suspendarea finanțării federale pentru școli și universități cu manifestații ilegale
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după decizia lui Donald Trump de a suspenda ajutorul militar pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă