ÎPS Teodosie nu se dezminte. Încă o declaraţie cu iz medieval a înaltului prelat: „Inseminarea in vitro este împotriva firii”

ÎPS Teodosie continuă seria declarațiilor cel puțin controversate făcute în aparițiile sale publice, iar cel mai nou subiect abordat a fost inseminarea in vitro.
Mircea Filipescu
23 aug. 2024, 23:48
ÎPS Teodosie nu se dezminte. Încă o declaraţie cu iz medieval a înaltului prelat:

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a referit la inseminarea in vitro şi a menţionat că aceasta este împotriva firii, dar a explicat că după realizarea acestei proceduri se naşte un om, ”tot cu voia lui Dumnezeu, că fără voia lui Dumnezeu nu se naşte”.

”Sigur este ceva împotriva firii, dar trebuie să luăm două aspecte. Odată ce s-a făcut această inseminare, se naşte un om, tot cu voia lui Dumnezeu, că fără voia lui Dumnezeu nu se naşte, se unesc cele două elemente, elementul bărbătesc cu elementul femeiesc şi iată Dumnezeu este cel care creează sufletul. Dacă se întâlnesc seminţele femeii cu a bărbatului, sigur răsare o nouă fiinţă. Cel ce se naşte este om în regulă”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.

El a dat ca exemplu cazul Adrianei Iliescu, care a născut o fetiţă, atunci când avea 66 de ani, prin fertilizare in vitro.

”Când am făcut botezul fetiţei profesoarei de 68 de ani, trăia vrednicul de pomenire, Patriarhul Teoctist,  şi am întrebat ”Iată, am fost chemat”. Patriarhul a zis:”Este o persoană, trebuie să-i facem botezul”. Şi iată sunt foarte bucuros că dialoghez din când în când cu nişte persoane deosebite.  Dumnezeu i-a dat mamei ani mulţi să-şi vadă fetiţa mare crescând frumos. Şi iată vedem că rodul, dacă este de la Dumnezeu este binecuvântat şi bun”, a mai declarat ÎPS Teodosie.

Adriana Iliescu a născut o fetiţă, în 2005, la vârsta de 66 de ani, fiind, timp de un an, cea mai vârstnică mamă din lume.

ÎPS Teodosie respinge inteligenţa artificială: „Este, aşa cum îi spune numele, fără legătură cu realitatea”

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat de un ascultător într-o emisiune de la Radio Dobrogea şi ce părere are despre inteligenţa artificială, “care pe de o parte pare să faciliteze anumite lucruri, dar pe de altă parte substituie omul şi în unele cazuri chiar pe Dumnezeu, în mintea unora”.

“Da, sigur, inteligenţa artificială este, aşa cum îi spune numele, fără legătură cu realitatea. De aceea, substituindu-se raţiunii omului îl aduce pe om aproape nelucrător. Şi aceasta nu e bine. Un calculator a înlocuit gândirea şi multe altele. E bun calculatorul, dar nu folosit exagerat. E mult mai folositor să citeşti o carte pe pagini scrise pe hârtie decât un calculator. Iată putem citi Sfânta Scriptură şi de pe calculator, adevărat este. Să fim atenţi ce citim. Aceasta e ştiinţă, nu inteligenţa artificială”, a explicat ÎPS Teodosie.

Citeşte şi: Calendar ortodox 24 august 2024. Sfântul Mucenic Eutihie, făcător de minuni. Rugăciune pentru binele copiilor

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!