IRAK: Peste 1100 de morţi în luna septembrie

Peste 1.100 de persoane au murit în violenţele ce au avut loc în Irak în luna septembrie, potrivit unui bilanţ publicat de ONU miercuri, relatează AFP. 
Alina Costache
01 oct. 2014, 15:54
IRAK: Peste 1100 de morţi în luna septembrie

Misiunea de asistenţă a ONU în Irak (UNAMI) a anunţat că cel puţin 854 de civili şi 265 de membri ai forţelor de securitate au fost ucişi luna trecută, iar numărul răniţilor a fost de circa 2.000.

Bilanţul este mai puţin grav decât cel din august (1.737 de morţi şi 1.420 de răniţi), fără a include victimele din provincia Al-Anbar.

În această provincie s-au înregistrat cele mai sângeroase violenţe în septembrie, în special din cauza atacurilor jihadiste asupra unor baze ale armatei irakiene.

Irakul se confruntă de la începutul lunii iunie cu o ofensivă lansată de jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI), care au preluat controlul asupra unor părţi mari din teritoriul irakian. 

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Două banci din România au fuzionat. Ce se va întâmpla cu clienții
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Ce pensie are Gigi Becali, de fapt. Suma ireală pe care a primit-o după doar o lună în Parlament
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Accident grav între două autocare în Barcelona: cel puțin 34 de răniți, patru în stare critică
MediaFlux
Victor Ponta a anunțat! Un nou candidat la alegerile prezidențiale din mai: „Când termin toate procedurile, îmi depun candidatura”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!