Aceste două ţări precum şi Statele Unite consideră că acest test a fost efectuat încălcând rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate care interzice Teheranului să efectueze teste cu rachete capabile să transporte focos nuclear, cum ar fi cazul testului efectuat recent de Iran, potrivit surselor citate.
Potrivit Teheranului, care a revendicat întotdeauna dreptul de a testa arme convenţionale „defensive”, rezoluţia în cauză nu interzice decât testele cu rachete special concepute pentru a transporta focoase nucleare.
Potrivit statelor occidentale, racheta testată recent are o capacitate dublă, nucleară şi convenţională.
După acest test, Washingtonul a cerut luni europenilor să adopte sancţiuni împotriva programului iranian de rachete balistice, denunţând testul cu ”rachetă balistică cu rază medie de acţiune capabilă să transporte mai multe focoase” şi ”să lovească unele regiuni din Europa şi pretutindeni în Orientul Mijlociu”.