Iranul vrea să „îndepărteze îngrijorările” internaţionale cu privire la programul său nuclear

Iranul vrea "să îndepărteze îngrijorările" internaţionale privind programul său nuclear, a asigurat, vineri, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, după o discuţie prin telefon cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, cu care a acceptat o întâlnire la sfârşitul lui septembrie.
Filip Stan
07 sept. 2013, 13:56
Iranul vrea să

Ashton a confirmat că intenţionează să aibă o întâlnire cu ministrul, Mohammad Javad Zarif, la New York, în timpul Adunării Generale a ONU. „I-am spus că sunt pregătită împreună cu colegii mei să reluăm negocierile” în dosarul nuclear iranian, aflat în impas de mai mulţi ani, a declarat ea la Vilnius.

„Există două principii în domeniul nuclear. Mai întâi respectarea drepturilor noastre la tehnologie nucleară, în special îmbogăţirea uraniului. Apoi îndepărtarea îngrijorărilor internaţionale”, a declarat Zarif, potrivit agenţiei Mehr.

„Îndepărtarea îngrijorărilor internaţionale este în interesul nostru deoarece armele atomice nu fac parte din politica Republicii Islamice. În consecinţă, interesul nostru este de a elimina orice ambiguitate legată de programul nuclear al ţării”, a declarat Zarif.

Mergând în acelaşi sens, predecesorul său şi actualul şef al Organizaţiei pentru energie atomică (OIEA), Ali Akar Salehi, nu a exclus o eventuală ratificare a protocolului adiţional la Tratatul de neproliferare (TNP), care permite inspecţii surpriză la zonele nucleare iraniene.

Şeful diplomaţiei iraniene a declarat că se va întâlni cu Ashton „pentru pregătirea paşilor următori”.

„Vrem să rezolvăm această problemă (…) Dacă cealaltă parte demonstrează voinţă politică, vom putea progresa rapid”, a adăugat Zarif.

„Sper că vom fixa datele pentru o nouă rundă de negocieri în cadrul întâlnirii noastre de la New York”, a declarat Ashton, precizând că discuţia sa prin telefon cu Zarif a fost a treia „din ultimele săptămâni”.

Ashton, care a declarat că nu ştie cu precizie cine va fi interlocutorul său în negocieri, reprezintă grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania),

Discuţiile au fost conduse, până în prezent, de partea iraniană de personalităţi considerate ca aparţinân aripii dure a regimului şi ostile oricărei concesii. Niciun nou negociator nu a fost desemnat până în prezent.

Decizia de a încredinţa acest dosar Ministerului de Externe pare un nou semn al intenţiei Guvernului de a privilegia diplomaţia pentru a rezolva criza.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Independența României, în pericol. Ungaria stă la pândă
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Monalisei Liuba. Când ar fi decedat, de fapt, după ce a ajuns la salon
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Profesor de matematică arestat pentru trafic de cocaină în Italia
MediaFlux
ALERTĂ MEDICALĂ în România! Este un nou RECORD!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)