Irina Begu şi Kristyna Pliskova au fost învinse de cuplul american Desirae Krawczyk și Jessica Pegula, scor 6-3, 6-2, după o oră şi opt minute de joc.
Jucătoarea din România care ocupă locul 105 WTA a părăsit competiţia şi la simplu, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, de olandeza Kiki Bertens, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9.
Begu a anunțat, miercuri, că se retrage din echipa de Fed Cup, după eliminarea de la Australian Open. Jucătoarea şi-a motivat decizia prin faptul că situația ei mai puțin grozavă din clasament o obligă să-și dedice toată energia în această direcție.