Irinel Popescu: Peste 400 de persoane sunt pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat

Peste 400 de persoane se află pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat, iar cei mai mulţi donatori au fost în 2013, când a fost realizat un număr record de 122 de transplanturi hepatice, a declarat Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni.
Iulian Tudor
31 ian. 2014, 13:11
Irinel Popescu: Peste 400 de persoane sunt pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat

Putem vorbi de 2013, anul cel mai bun pentru transplantul hepatic, când am făcut 122 de operaţii – o medie de 10 pe lună. Sperăm să ne menţinem în acest ritm„, a spus Irinel Popescu, adăugând că în 2014 au fost până acum şapte donatori, dintre care trei înainte de accidentul din Apuseni şi patru după, potrivit Mediafax.

Vineri dimineaţă, profesorul Irinel Popescu şi echipa lui au făcut al şaptelea transplant din 2014, pentru o femeie în vârstă de 45 de ani cu o suferinţă foarte gravă. Aceasta a primit organul prelevat la Sibiu, joi noapte, de medicul Radu Zamfir.

Atunci când avem un caz foarte grav, donatorul trebuie să fie tânăr, de aceea am optat pentru ca acestă persoană să primească ficatul prelevat de la un donator din Sibiu. Prelevarea a fost realizată de medicul Radu Zamfir, care astfel participă la prima prelvare după accidentul din Apuseni. Doctorul Zamfir a făcut sute de operaţii precum cea de astă noapte„, a spus Irinel Popescu.

Zamfir a mers la Sibiu cu ambulanţa pentru această prelevare. „S-a pus problema să plecăm cu avionul. Dar, până la urmă a fost luată decizia de a merge cu ambulanţa. Decizia este luată de către Agenţia Naţională de Transplant”, a declarat Zamfir, vineri, într-o conferinţă.

CITEŞTE ŞI Medicul Radu Zamfir, EXTERNAT de la spitalul Fundeni. Ce a făcut în prima zi normală după accidentul aviatic

Totodată, Irinel Popescu a ţinut să precizeze că, în transplatul de ficat, medicii au la dipoziţie şase ore între prelevare şi reluarea funcţiilor ficatului la primitor.

„Noi am fost în timp. La ora 5.50 s-a clampat aorta (la donator, n.r.) şi la 11.25 erau terminate legăturile vaselor (la primitor, n.r.). O limită de timp foarte bună. Literatura de specialitate vorbeşte de un timp mai mare, poate chiar dublu, dar noi preferăm să ne încadrăm în acest interval mai mic”, a mai spus Popescu.

Întrebat care este starea pacientei care nu a mai beneficiat de transplantul de ficat de care avea nevoie din cauza accidentului din Apuseni, între timp nemaigăsindu-se un ficat compatibil, Irinel Popescu a spus că este stabilă, dar în continuare foarte gravă. Aceasta este internată în Centrul de Gastroenterologie si Hepatologie de la Fundeni.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Cutremur miercuri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster