Irinel Popescu vrea scaunul lui Voiculescu de la Senat. De ce sunt tergiversate alegerile în colegiu

Preşedintele PC Bucureşti, Irinel Popescu, va candida pentru postul de senator lăsat liber de preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, în urma demisiei acestuia. Irinel Popescu vizează însă şi obţinerea statutului de membru corespondent al Academiei Române, motiv pentru care, susţin surse din USL pentru RTV.NET, alegerile parţiale din colegiul de senator au fost tergiversate. Conform surselor citate, Dan Voiculescu ar fi făcut presiuni ca alegerile să fie amânate pentru ca Popescu să devină mai întâi academician deoarece, din postura de senator, nu ar mai fi putut candida pentru Academie.
Adrian Ilie
27 mart. 2013, 10:28
Irinel Popescu vrea scaunul lui Voiculescu de la Senat. De ce sunt tergiversate alegerile în colegiu

Pentru postul de senator rămas liber după demisia lui Voiculescu, preferatul acestuia este medicul Irinel Popescu, preşedinte al PC Bucureşti şi vicepreşedinte naţional al partidului.

Candidatura din partea USL revine de drept conservatorilor, iar aceştia s-au oprit la Irinel Popescu. „Nu încape discuţie: candidatul USL va fi de la PC. Orice schimbare este exclusă. Din câte ştim, urmează să fie anunţată candidatura lui Irinel Popescu”, au declarat pentru ROMÂNIATV.NET surse din USL.

Conform aceloraşi surse, Popescu ar fi motivul pentru care Guvernul a întârziat să anunţe data alegerilor în colegiul 4 Senat din Bucureşti, deşi termenul legal pentru fixarea datei a expirat la jumătatea acestei luni. Acest lucru ar fi fost cerut în cadrul USL de către Dan Voiculescu.

Tergiversarea se datorează faptului că medicul chirurg Irinel Popescu este pe lista cu propuneri pentru calitatea de membru corespondent al Academiei, iar alegerea noilor academicieni va avea loc pe 28 martie.

Potrivit articolului 6 al Statutului Academiei Române, „persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică în stat sau care sunt conducători de partide nu pot candida pentru alegerea ca membri ai Academiei Române în perioada exercitării mandatului”.

În consecinţă, dacă Popescu ar fi fost ales prea devreme senator nu mai putea ajunge academician. În plus, dacă şi-ar fi anunţat intenţia de a candida prea devreme, risca să nu fie ales. „Dacă data alegerilor era anunţată la 15 martie, trebuia ca noi să avem deja un candidat pe care să-l anunţăm”, au menţionat sursele citate.

În schimb, din postura de academician, Irinel Popescu nu mai are nicio oprelişte să candideze pentru Senat pentru a prelua postul pe care Voiculescu vrea să i-l lase moştenire, în condiţiile în care şansele ca un candidat PDL sau PPDD să câştige în fieful primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, sunt aproape nule.

Altminteri, Irinel Popescu nu duce lipsă de funcţii. Pe lângă funcţiile politice din PC, Popescu este şeful clinicii de transplant hepatic de la Fundeni, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, redactor-şef al revistei „Chirurgia”, profesor la UMF Carol Davila şi prorector al Universităţii Dimitrie Cantemir.

În anul 2009 a ocupat postul de director al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în timpul guvernării PDL-PSD. Numele său a intrat în atenţia presei după ce Curtea de Conturi a publicat raportul de activitate pe 2009, raport în care erau semnalate mai multe nereguli.

Potrivit raportului, CNAS a încheiat un contract de asistenţă tehnică pentru sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale din România (SIUI), deşi acest sistem era elaborat în proporţie de numai 55%. Contractul, în valoare de 3,5 milioane de euro, a fost încheiat „fără a iniţia procedura de achiziţie de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”.

„CNAS a contractat servicii noi de asistenţă tehnică la un tarif/zi/om de 760 euro  (fără TVA), fără a determina şi fundamenta cu exactitate numărul de zile/om de care CNAS avea nevoie”, se mai arăta în raportul Curţii de Conturi.

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“